Aquatermul plăteşte zeci de mii de dolari pe lună AVAS-ului

Societatea Aquaterm avea de achitat către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) la sfârşitul lunii iunie, a acestui an, o restanţă în valoare aproximativ 900.000 de lei. Odată cu privatizarea Distrigaz, sumele restante către această societate au fost preluate de către AVAS. Astfel, în luna martie a anului 2002, Aquatermul avea de achitat către Distrigaz suma de 2.663.185 de lei. „Cea mai mare parte din această datorie provine din perioada în care locuitorii municipiului Curtea de Argeş primeau agentul termic prin intermediul centralelor termice de cartier. În perioada respectivă foarte mulţi argeşeni au acumulat restanţe mari la plata agentului termic. Aquatermul achitase către AVAS până la sfârşitul lunii trecute, în jur de 1.800.000 lei”, ne-au informat reprezentanţii Aquaterm. Restul sumei pe care societatea de furnizare a apei o are de achitat va fi plătită conform unui grafic de eşalonare. Astfel, pe parcursul acestui an Aquatermul va plăti către AVAS suma de 11.770 de dolari pe lună. Însă, societatea Aquaterm a primit o nouă propunere din partea AVAS, care prevede ca suma restantă să fie achitată în rate lunare în valoare de 5.000 de dolari pentru anul viitor, iar din anul 2012 rata lunară să fie de 5.456 de dolari. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email