Registrul Auto Român (RAR) a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în anul 2024, 89.520 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 40,01% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme, transmite RAR într-un comunicat de presă.
În județul Argeș au fost verificate, în perioada menționată, 3.024 de vehicule. Dintre acestea, 29,76% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 53 (1,75%) prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 5,83% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării și 1,5% aveau ITP fals, expirat sau anulat.
În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în Argeș au fost aplicate 583 de amenzi contravenționale și au fost retrase 503 certificate de înmatriculare.
În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.