APIA eliberează adeverinţe crescătorilor de animale pentru credite agricole

Potrivit reprezentanţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Argeş (APIA), crescătorii de bovine care au depus cereri pentru obţinerea subvenţiilor pot solicita eliberarea adeverinţelor necesare obţinerii creditelor pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia.
Astfel, cu ajutorul creditelor, producătorii agricoli au posibilitatea de a desfăşura activităţile obişnuite, până la efectuarea plăţii primelor pe cap de animal. „Fermierii au nevoie de bani pentru achiziţionarea furajelor de iarnă. Valoarea  subvenţiei acordate pentru bovine este cuprinsă între 700 şi 1.300 de lei, în funcţie de zonă şi categoria de bovină, carne sau lapte. Ideea este că fermierii nu trebuie lăsaţi fără bani până în momentul în care vor primi subvenţiile. Cel mai probabil acest lucru se va întâmpla la sfârşitul acestui an sau în prima lună a anului 2015”, a declarat Marius Stroescu, şeful centrului judeţean al APIA.
Prin adeverinţele eliberate de APIA fermierii pot confirma că au depuse cererile de plată – sectorul zootehnic la specia bovine, care este numărul de animale pe care îl deţin, dar şi că nu fac obiectul excluderilor de la plată la data emiterii adeverinţei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email