Apelul disperat al unei mame din Curtea de Argeş aflată cu fiica ei în Siria. „ISIS se apropie de zona noastră iar noi nu putem pleca acasă!”

Niciun birocrat de la Ministerul Afacerilor Externe sau de la Ambasada României de la Damasc nu par sensibili la strigătul de ajutor al unei femei din Curtea de Argeş aflată în cel mai fierbinte punct de la Glob, Siria, împreună cu fiica ei.

Despre Ana Malia H. ziarul nostru a scris în repetate rânduri. Tânăra se află împreună cu mama ei în Siria, la Daraa, în plin război. De şase luni a depus mama Anei Malia cerere la Ambasada României la Damasc pentru eliberarea unui paşaport pentru fiica ei minoră, şi nici până acum nu a primit actul care le-ar permite să se întoarcă la Curtea de Argeş, oraşul natal al mamei, Maria G. Femeia a încercat să obţină paşaportul pe toate căile legale, dar s-a lovit de birocraţia şi de inerţia unor funcţionari bine plătiţi din bani publici.

„Sunt aceeaşi mamă disperată care aşteaptă eliberarea paşaportului fiicei ei. La începutul lunii februarie am reuşit să iau legătura cu domnul consul (de la Ambasada României de la Damasc – n.a.) şi mi-a spus că pe data de 15 februarie au curierat care ajunge din România şi poate ajunge şi paşaportul meu. Astăzi am aflat că nu a ajuns.  Se pare că se apropie de zona în care stau eu ISIS şi voi fi nevoită să plec de aici şi încă nu am documentul pentru fata mea”, ne-a scris, disperată, Maria. Paşaportul trebuie eliberat în maxim 30 de zile, conform legii.

Nu am primit niciun răspuns de la MAE, în ciuda insistenţelor noastre. Funcţionarilor de acolo nu le pasă de nimic, se vede treaba, iar o tânără în vârstă de 16 ani, care poate muri în Siria, nu reprezintă mare lucru pentru ei. Cazul a ajuns şi pe masa europarlamentarului Maria Grapini, poate aşa se vor mişca lucrurile. Nu de alta, dar e vorba despre o viaţă abandonată în plin război.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email