Anul acesta nu vom serba Zilele Muncipiului


În ultimii ani, devenise o tradiţie ca şi la Curtea de Argeş să fie organizate “Zilele Municipiului”. Pe parcursul a patru zile, în perioada 11-15 august, erau organizate concerte de muzică populară, diferite spectacole, expoziţii, concursuri sau concerte de muzică uşoară. În cadrul acestor manifestări, la Curtea de Argeş au sosit artişti consacraţi precum membri formaţiei Iris sau Voltaj. Tot în această perioadă, pe Bulevardul Basarabilor era organizată parada porturilor populare, la care participau tineri din toate colţurile ţării şi din străinătate,  îmbrăcaţi în frumoase costume populare. În 2009, nu vom avea parte de aceste acţiuni întrucât nu au fost prevăzuţi bani la buget pentru organizarea Zilelor Municipiului. Preocuparea edililor se dovedeşte a fi la fel de intensă, în acest caz, ca pentru toate problemele pe care le are oraşul. Adică nulă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email