Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş (AJOFM), în luna noiembrie, 351 de persoane au fost încadrate în muncă prin servicii de mediere şi consiliere profesională oferite de specialiştii instituţiei, în timp ce alţi 188 de argeşeni au beneficiat de măsuri active finanţate prin bugetul asigurărilor de şomaj. Astfel, în total, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2014, 8.445 de argeşeni s-au angajat prin intermediul AJOFM Argeş, cu 157 de mai puţini faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Totodată, în primele 11 luni ale acestui an, au fost organizate 42 de cursuri de calificare/recalificare, perfecţionare, specializare şi iniţiere la care au participat 901 persoane aflate în evidenţa AJOFM.