Antrenorul Ionuţ Badea a debutat cu dreptul la F.C. Internaţional!


F.C. Internaţional: M. Popa (30 Arcaba) – G. Matei, Viera, Raţiu, G. Neagu – Băcilă, Menassel, Răduţ, C. Lazăr – Stoianof, Zăgrean.
În repriza a doua: Arcaba (60 Pampea) – D. Matei, Chiricheş, Pintili, Frăsineanu – Abiodun, Voiculeţ, Vezan, Gado (80 Antohi) – Apostu, D. Stan.
Cu toate că era aşteptat de antrenorul Ionuţ Badea, fundaşul francez Jean Charles Cirilli n-a mai ajuns în Antalya, şi transferul său la Internaţional a căzut. Jucătorul francez plecase spre Antalya, dar în ultimul moment a fost întors de la aeroport de cei din conducerea clubului Arles Avignon, deoarece la ultimul antrenament, celălalt fundaş dreapta s-a accidentat grav şi nu va mai putea juca în retur. „În aceste condiţii în care jucătorul francez nu mai vine, ne-am orientat la alt jucător care deja a venit şi se pregăteşte cu noi. Este vorba de Goran Domicikov, un macedonean de la Rabotnici care va fi în probe până la finalul pregătirilor noastre din Turcia”, spunea Ionuţ Badea.  

Ionuţ Badea: „Obiectivele tactice au fost atinse”

Despre primul meci de pregătire al Interului în cantonamentul din Antalya, antrenorul Ionuţ Badea spunea că „a fost o partidă de verificare în care am avut obiective tactice pe care le-am atins conform unei strategii bine puse la punct. Adversarii noştri, azerii de la Olimpik Baku, erau la finalul stagiului de pregătire, şi au jucat ultima lor partidă, deci au avut un avantaj în pregătire faţă de echipa noastră. Pentru primul meci din această fază a pregătirilor, sunt mulţumit de felul în care ambele echipe pe care le-am folosit, au respectat şi au atins obiectivele avute în această fază a pregătirii”.

N-au contat ocaziile ratate

Partida cu azerii de la Olimpik Baku a fost în general dominată din punct de vedere tactic de jucătorii Interului care au ratat mai multe ocazii la poarta adversă. Acest lucru nu l-a deranjat foarte tare pe antrenorul Ionuţ Badea. „Sigur că am şi ratat câteva ocazii de gol, dar nu asta este important, ci faptul că ne-am atins obiectivele tactice pe care le-am urmărit la acest meci”, mai spunea Ionuţ Badea.

Joi, austriecii la rând

Astăzi, F.C. Internaţional Curtea de Argeş susţine al doilea meci de pregătire din această perioadă. Echipa lui Benone Lazăr se va confrunta cu austriecii de la SV Kapfenberg, meciul urmând a se disputa pe unul din terenurile din apropierea hotelului „Titanic”, acolo unde este cazată delegaţia celor de la F.C. Internaţional Curtea de Argeş. Ocupanta locului 9 în prima Ligă din Austria, SV Kapfenberg a susţinut două meciuri cu echipe româneşti aflate în cantonamente în Antalya, şi a fost învinsă de F.C. Timişoara cu 6 – 1, şi cu 3 – 0 de CFR Cluj.

Recuperarea continuă pentru Florin Popa

Fundaşul Florin Popa continuă perioada de recuperare cu două antrenamente zilnice, şi se speră ca în scurt timp să revină şi la meciuri. „Florin Popa nu intră încă la jocuri; recuperarea lui continuă în mod gradat şi totul recurge foarte bine, astfel încât să poată reveni şi la meciuri cât mai repede”, a declarat cel mai tânăr tehnician din Liga I a fotbalului românesc, Ionuţ Badea. Jucătorul Interului s-a accidentat grav la meniscul încrucişat de la genunchiul piciorului drept, după etapa a doua, în care marcase golul victoriei în meciul din deplasare cu Dinamo. La sfârşitul lunii august 2009, Florin Popa a fost operat de menisc la Bologna. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email