Ansamblul „Argeşul” al Casei de Cultură „George Topârceanu” s-a întors, la sfârşitul săptămânii trecute, de la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului European de muzică şi dansuri populare intitulat „Citta di Cortona”, care s-a desfăşurat în regiunea Toscana, din Italia. „Au participat la spectacol grupuri din toată Europa. Pe 8 iulie comunitatea românească, formată din 450 de familii din regiunea Arezzo, a întâmpina ansamblul „Argeşul”. A fost o seară românească excepţională în care s-a cântat şi s-a dansat. Orchestra a cântat melodii din toate zonele ţării noastre. Ansamblul „Argeşul” a mai susţinut spectacole Terontola şi Civitella, dar şi în Piaţa Republicii din Cortona. Ca urmare a valorii grupului „Argeşul”, acesta a închis festivalul, care s-a încheiat cu o horă mare în care au intrat toţi spectatorii. La rândul nostru am invitat şi noi grupul „Il Cilindro” la Zilele Argeşului şi Muscelului, dar şi la Festivalul Internaţional Carpaţi”, a spus Cristian Mitrofan, directorul Casei de Cultură. De amintit este şi faptul că joi, 16 iulie, Corul „Orfeu” al Casei de Cultură „George Topârceanu” a plecat la un festival important, organizat la Şoncuta Mare, Maramureş. „Avem o relaţie foarte bună cu grupul „Glasul Chioarului” din Maramureş care ne-a invitat la un festival. Şi grupul maramureşean a fost la Curtea de Argeş de mai multe ori în ultimii ani de zile, iar Corul „Orfeu” a fost în Maramureş chiar şi anul trecut”, a mai spus Cristian Mitrofan.