Angajaţii de la SPGC refac parcările din municipiu

În această perioadă, angajaţii Serviciului Public de Gospodărire Comunală (S.P.G.C.) din municipiul nostru execută o serie de lucrări în mai multe zone din municipiul nostru. „Lucrăm acum în cartierul Ivancea, dar şi pe strada Elena Cuza, unde se amenajează parcări. Totodată, pe această cale vreau să atrag atenţia celor care lasă maşinile în parcarea din zona Banc Post, mai precis în spatele instituţiei, să le mute pe timpul zilei pentru a putea asfalta acolo. În ceea ce priveşte lucrările de reabilitare a curţii interioare a Spitalului Municipal, acestea au fost întrerupte zilele trecute, din cauza precipitaţiilor. Când vremea ne va permite ne vom apuca de lucru acolo”, a declarat Ioan Ghiţă, director SPGC. În acelaşi timp, angajaţii Serviciului Public lucrează pe strada Victoriei, unde amenajează un dig de susţinere într-o zonă în care carosabilul s-a rupt ca urmare a precipitaţiilor căzute în vara acestui an. „În primul rând am cerut acordul de principiu al colegilor din Consiliul Local pentru modificarea programului de lucru, pentru a putea începe lucrările la acel dig. Lucrările sunt necesare pentru că traficul se desfăşoară doar pe un sens”, a mai spus Ioan Ghiţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email