Birocrația – sport național: Aventurile unui tânăr care a luat bac-ul şi vrea la facultate

În iunie și iulie, televiziunile se răsfață cu subiecte variate (parcă din ce în ce mai variate) legate de examenul de Bacalaureat. Camere de supraveghere, mită, fraudă, judecăți (de apoi?) și alte subiecte prea ușoare sau prea grele. Poate accentul ar trebui să fie pus pe ceea ce e cu adevărat surprinzător – într-un mod adesea neplăcut – la perioada dintre trepte.
Cine a trecut de curând prin asta încă n-a uitat. Examenul de Bacalaureat înseamnă, de fapt, trei săptămâni de stres pentru niște competențe care nu atestă că ai fi competent să faci ceva anume, plus trei probe scrise păzite mai bine ca Alcatraz, toate făcute fără grabă și cu întârzieri, corectate subiectiv și, adesea, incorect. Apoi, când crezi că poți răsufla ușurat, ai nevoie de „cura” cu birocrație românească.
Întâi, îți trebuie documentele eliberate de liceu – cele temporare, pentru că diploma de Bac vine mai târziu, fix când nu mai ai nevoie de ea. Faci cererea azi, accepți vocile enervate și strâmbăturile din nas ale secretarelor (că doar ai depășit cu 5 minute programul de relații cu fraierii. Pardon, cu elevii.) și se eliberează a doua zi, dacă ai noroc. După, o adeverință pur formală dată de medicul de familie, care atestă – teoretic – cât ești tu de apt, ca viitor student, să mergi la cursuri. Mă întreb dacă e posibil ca, privit de un Nicolae Grigorescu (imaginea de pe bancnota de 10 lei, nu holograma pictorului) sau de mai mulți, vreun medic de familie să nu semneze o hârtie tipizată, pe care se întâmplă să i-o duci tot tu, căci „nu știu exact ce-ți trebuie; vino tu cu adeverința”. Înainte, după sau simultan, mai ai nevoie și de-o copie legalizată de-a certificatului de naștere, tot contra cost, tot cu stat la cozi și îndurat voci de secretare.
La astea se adaugă milioane de apeluri date la secretariatele facultăților la care vrei să aplici (pentru că site-urile sunt multe și neactualizate), apeluri la care nu ți se răspunde sau, din contră, trei secretare și trei variante ale poveștii. Dacă vrei un loc în cămin sau bursă, ai nevoie de alte legalizări și documente de la Fisc (mi-e și frică să intru acolo), adeverințe de salariu și declarații pe proprie răspundere. Pentru (aproape) toate serviciile se plătesc sume obositoare, care nu asigură servicii de calitate.
Prima lecție de supraviețuire „în junglă”, cred: orice inițiativă e răsplătită cu un teanc de hârtii, o rolă de facturi și o ladă de acrituri. Sau, poate, e doar un sport național.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email