Anchetă internă din cauza unei tinere care a pozat sexy într-o unitate de poliţie

Conducerea IPJ Argeş a dispus, la sfârşitul săptămânii trecute, deschiderea unei anchete interne, după apariţia în presă a unor fotografii în care o tânără îmbrăcată sumar apărea în incinta unei secţii de poliţie şi alături de o maşină de patrulare. În plus, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port nelegal de decoraţiuni şi semne distinctive Potrivit primelor concluzii ale anchetei, fotografiile incriminate au fost făcute în luna iunie a anului 2009. ”În urma verificărilor efectuate de Biroul Control Intern a rezultat că unele dintre fotografii au  fost efectuate într-un post de poliţie din judeţ, accesul în postul de poliţie fiind permis persoanei de către un agent de poliţie”, se arată într-un comunicat al PJ Argeş. Agentul de poliţie, a cărui identitate nu a fost făcută publică, s-a ales cu contractul de muncă suspendat. În plus, el este cercetat penal pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de port nelegal de decoraţiuni sau însemne distinctive. Tânăra care a provocat scandalul este din municipiul Câmpulung Muscel, are 32 de ani şi a postat imaginile pe un site de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email