Anca Socolovschi, experta în viitor

Sunt câţiva locuitori ai Curţii de Argeş care fac publicitate oraşului mai mult decât toate proiectele municipalităţii la un loc. Ei merg prin lume, sunt apreciaţi, se recomandă ca fiind din Curtea de Argeş, vorbesc despre oraşul natal, fac schimb de mailuri şi de scrisori cu specialişti din toată lumea, şi aşa află lumea de noi, de oraşul şi de monumentele noastre. Vă propunem astăzi portretul unuia dintre concetăţenii noştri de care suntem mândri.
Anca Socolovschi are un CV ce se întinde pe zeci de pagini, deşi nu are ani foarte mulţi. E o femeie în floarea vârstei, activă, cu un IQ impresionant şi cu o mulţime de distincţii obţinute. Inginer de meserie, Anca nu mai profesează acum pentru că e, printre altele, expert al Băncii Mondiale. E cunoscută în multe ţări, şi peste tot se prezintă – Anca Socolovschi, de la Curtea de Argeş. Aşa, şi oraşul ajunge cunoscut odată cu ea.  
Imediat după 1990, cine pleca de la o slujbă de  stat, plătită cât de cât, era considerat nebun. Un loc de muncă, un salariu care să ţină pasul măcar pe jumătate cu inflaţia teribilă din acea perioadă, erau visurile celor mai mulţi dintre argeşenii care nu ştiau prea multe despre ce se întâmpla în alte părţi, despre posibilităţile care puteau să apară şi care trebuia fructificate. Anca Socolovschi, inginer la SC IPEE SA, o întreprindere de stat în vremea aceea, cu probleme de toate felurile, nu era tocmai locul de la care să poţi ieşi la pensie, crede Anca.
„Legăturile mele cu lumea asta au început în 1992, când m-am dus la Fundaţia Americană la Curtea de Argeş încercând să-mi ajut un coleg bolnav şi care avea nevoie de medicamente. Americanii m-au întrebat – pe tine cum te putem ajuta. Mi-a plăcut ce se făcea acolo şi m-am dus voluntar”, povesteşte Anca despre primii ei paşi în lumea care îi era total străină până atunci.
Trei pagini de calificări
Înfiinţarea primului ONG la Curtea de Argeş a fost, pentru Anca Socolovschi, prima provocare. „Târgul Fermierilor  a fost primul târg particular din ţară şi l-am organizat câţiva ani buni. A fost o perioadă frumoasă”, îşi aminteşte expertul cu o uşoară nostalgie. Asociaţia îşi avea sediul într-o clădire veche, monument istoric, chiar în centrul oraşului, şi toată lumea auzise de ea, locul în care acum este Biblioteca Municipală. La târguri veneau destui întreprinzători, iar proiecte erau destule.
Ulterior, Asociaţia Târgul Fermierilor şi-a schimbat denumirea în Asociaţia de Dezvoltare Economică Socială, ADES, iar Anca Socolovschi a început să caute ceva mai mult. Fireşte că nu a rupt legătura cu ADES, pentru că soţul acolo lucrează, familia a rămas la Curtea de Argeş, iar la Asociaţie e mult de lucru, chiar dacă de multe ori voluntar.
Calificările pe care le-a obţinut de-a lungul ultimilor ani acoperă aproape trei pagini – Accesarea fondurilor europene, Vizita de studiu, Zone de dezvoltare a afacerilor în Serbia, Dezvoltarea Consiliului de Conducere, Standarde financiare internaţionale, Programul de redistribuire a forţei de muncă – Managementul de proiect, Planul de monitorizare a performanţei, şi multe altele care, chiar dacă nu sună prea româneşte, sunt acordate de instituţii prestigioase din străinătate, cum ar fi Laboratorio di Scienze della Cittadinanza Italia sau Board Source SUA.
Premii în SUA
Premiile primite în ultima perioadă o recomandă pe Anca, expert al Băncii Mondiale, ca fiind un expert aproape complet. Spre exemplu, în ianuarie 2005 a primit „Certificate of Appreciation” – pentru recunoaşterea muncii extraordinare, a dedicaţiei deosebite şi a implicării în succesul Programului de reformă a Administraţiei Publice şi Creerea de Parteneriate Durabile în România. Premiul a fost acordat de Development Alternatives, Inc., Academy for Education Development, SUA. De asemenea, Anca Socolovschi a primit şi „Award of Merit”, o recunoaştere oficială a contribuţiei aduse în slujba Departamentului din SUA pentru a acorda asistenţă tehnică Guvernului României, premiul fiind acordat de adjunctul ministrului Muncii – USDOL.
Alt premiu important pentru Anca, dar şi pentru ADES şi, în ultimă instanţă, şi pentru comunitatea din care face parte, este „Certificate of Service”, pentru recunoaşterea şi aprecierea a patru ani de activitate dedicată dezvoltării cunoştinţelor şi aptitudinilor angajaţilor, angajatorilor comunităţilor şi instituţiilor pentru proiectarea şi implementarea strategiilor de dezvoltare economică şi socială în România. Acest premiu a fost acordat de Worldwide Strategies Inc. SUA.
Anca Socolovschi face planuri de concediu. Bineînţeles că până atunci mai are de ţinut cursuri, de dezvoltat sau implementat programe. „Se pot face atâtea lucruri. Trebuie doar să vrei să înveţi”, acesta pare să fie un principiu de viaţă respectat cu sfinţenie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email