Anca Aron şi Walter Stegner s-au întâlnit cu cetăţeanul de onoare al Europei, Helmuth Kohl

Cetăţeanul de onoare al Europei, dr.Helmuth Kohl, fostul cancelar german, este singurul în viaţă care deţine acest titlu încă din 1998. A-l întâlni este ca şi cum ai întâlni o legendă, a da mână cu domnia să este o onoare.
Tocmai această onoare a avut-o săptămâna trecută, mai exact joi, 28.07.2011 concetăţeanca noastră, Anca Aron.  Anca, împreună  cu soţul ei, Walter Stegner, cetăţeanul de onoare al municipiului nostru, au fost invitaţi de familia de gastronomi  Zinck, din sătucul alsacian Niedersteinbach, în Franţa, la sărbătorirea zilei de naştere a doamnei Zinck. Cum  restaurantul şi hotelul acestora „Le Cheval Blanc” este renumit pentru serviciile de calitate şi mâncarea deosebită, dl. Kohl este client de mai bine de 60 de ani, încă de pe vremea când nu era un politician cunoscut. În ciuda faptului că a devenit apoi ministru al landului Rheinland-Pfalz şi mai târziu cancelar german, dânsul  a continuat să vină ori de câte ori a avut ocazia la restaurantul familiei Zinck, în timp dezvoltându-se o relaţie de prietenie între familia de gastronomi şi fostul cancelar.
Astfel că, joia trecută, a dorit să-i facă o surpriză  doamnei Marlene Zinck, şi a venit împreună cu şarmanta sa soţie, Mayke Kohl-Richter şi un foarte bun amic, preotul Ramsteter. Printre invitaţi s-au aflat şi Anca şi Walter, prieteni ai familiei Zinck (Walter fiind şi el client al restaurantului de mai bine de 40 de ani).  
Kohl – „Tinerii trebuie să se implice mai mult în politică!”
Anca Aron a fost prezentată familiei Kohl ca o tânără cu aspiraţii politice, fiind felicitată de către doamnă Kohl-Richter mai ales pentru stagiile de practică efectuate şi pentru interesul deosebit pentru politică.  În urmă acestei conversaţii a fost încurajată de către fostul cancelar, acesta spunându-i că  este foarte important pentru viitorul Europei ca ţinerii să se implice cât mai mult în politică şi i-a urat succes pentru o carieră în acest domeniu.  „A fost o onoare pentru mine, o şansă deosebită de a a-l cunoaşte pe dl. Kohl şi mai ales de a purta o conversaţie cu dânsul şi cu soţia dânsului, dna.Kohl – Richter”, ne-a mărturisit Anca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email