Sâmbătă poliţiştii argeşeni, împreună cu jandarmi, pompieri și polițiști locali, dar și cu reprezentați ai ITM, DSP și DSVSA, au acţiont în sistem integrat, în centre comerciale și zone adiacente, la unități de alimentație publică, zone de agrement, zone cu aflux ridicat de persoane, precum și mijloace de transport în comun, se arată într-un comunicat al Poliţiei Argeş.
Au fost verificate, în principal, felul în care societățile comerciale aplică măsurile specifice de diminuare a riscurilor, pentru activitățile desfășurate în spațiul public, privat sau închis, care constau în purtarea mijloacelor de protecție individuală de către angajați și clienți, modul de amenajare a teraselor pentru asigurarea distanțării fizice, asigurarea accesului și participarea la evenimente a unui număr limitat de persoane.
În cadrul acţiunilor punctuale desfăşurate de oamenii legii au fost verificate peste 120 de societăţi comerciale, fiind vizate atât localuri de alimentaţie publică, cât şi ştranduri, unităţi comerciale care organizează evenimente pe timp de zi şi de noapte, mijloace de transport în comun, cum sunt autobuze, maxi-taxi şi trenuri, dar şi zone turistice, care în această perioadă sunt fregventate de un număr ridicat de persoane.
În cadrul acţiunilor au fost legitimate peste 400 de persoane, au fost verificate peste 100 de autovehicule, iar în urma verificărilor, au fost aplicate aproape 150 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 30.000 de lei.
Sancţiunile au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală, precum şi nereguli specifice activităţii comerciale şi transportului de persoane cu mijloace de transport în comun.
„Vă rugăm să conștientizați importanţa măsurilor necesare în contextul situației epidemiologice actuale şi efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infectiei cu Coronavirus. Astfel, măsurile sunt cu caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul abordării unei conduite preventive, responsabile, la nivel personal, pentru limitarea riscului de a ne infecta, care va fi urmat de riscul de a transmite şi apropiaţilor această afecţiune”, transmite Poliţia Argeş.