Inspectorii argeşeni de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului au făcut o nouă descoperire în domeniul băuturilor alcoolice comercializate pe piaţă. Ultimele controale demarate în cluburile din judeţul Argeş au scos la iveală o băutură alcoolică, care face minuni pentru bărbaţi. Este vorba despre un nou sortiment de şampanie, care poartă numele de “Călugăriţa Albastră” şi care se comercializează în sticle de 200 mililitri, la sume ce variază între 90 şi 130 lei, depinde de locaţie. Se pare că în conţinutul şampaniei sunt particule de aur de 22 karate, care au ca efect îmbunătăţirea nivelului de potenţă al bărbaţilor. Şeful OPC Argeş, Gheorghe Nicuţ, a spus că a găsit o astfel de şampanie în într-un club de noapte din Piteşti, dar nu este exclus ca şi în cele din Curtea de Argeş sau împrejurimi să fie dată spre vânzare o astfel de băutură alcoolică. Şampania descoperită de inspectorii OPC a fost confiscată şi supusă unor analize mai amănunţite.