Amenzi pentru neîndeplinirea obiectivului referitor la cantităţile de deşeuri colectate

Autorităţile locale din municipiul nostru trebuie să depună, până la sfârşitul acestei săptămâni, o declaraţie la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFN) în ceea ce priveşte situaţia colectării deşeurilor reciclabile. Astfel, prin intermediul declaraţiei, AFN poate verifica dacă unităţile administrative teritoriale şi-au îndeplinit obiectivul anual de reducere cu 15% a cantităţii de deşeuri colectate. „Avem un obiectiv legat de deşeurile pe care le reciclăm şi pe care trebuie să îl îndeplinim. Anual trebuie să reducem cu 15% cantitatea de deşeuri colectate prin serviciile publice salubritate. Dacă nu reuşim să reciclăm cantitatea de deşeuri care ni se impune vom fi obligaţi să plătim amenzi. Cuantumul amenzilor este de 100 de lei pentru fiecare tonă de deşeuri, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantitatea corespunzătoare obiectivului anual de diminuare şi cantitatea efectiv încredinţată spre reciclare”, ne-au spus reprezentanţii Biroului de Mediu, din cadrul primăriei municipiului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email