Amenzi pentru cei care murdăresc ori poluează pieţele

Pieţele din Curtea de Argeş au, de la începutul lunii decembrie, un Regulament de organizare si funcţionare la care şeful Serviciului Public Pieţe, Târguri şi Oboare (SPPTO), Marin Florea, lucrează de când a fost numit în funcţie, de câţiva ani buni. „M-am inspirat din legi şi din alte regulamente similare. Nu e perfect, dar e perfectibil”, a spus Florea despre creaţia sa. Consilierii locali, care nici măcar nu l-au citit, l-au considerat perfect, se vede treaba, căci l-au aprobat exact aşa cum l-a construit şeful SPPTO.

Regulamentul, o premieră, aşadar, pentru cele trei pieţe ale municipiului, e destul de stufos. În afara datelor despre pieţe – suprafaţă, dotări, utilităţi, etc., are şi un capitol cu sancţiunile pe care administraţia pieţelor trebuie să le aplice.

Astfel, dacă maşinile care aprovizionează comercianţii murdăresc sau poluează zona pieţei aceştia sunt amendaţi cu 30 – 60 de lei. Sunt interzise comercializarea şi consumul de băuturi alcoolice în incinta pieţei, amenda pentru nerespectarea acestei prevederi cuprinsă între 100 şi 500 de lei. De fapt, prevederea exactă a Regulamentului  – „Este interzisă comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în incinta pieţei, precum şi a produselor inflamabile, explozibile sau toxice” – reprezintă ori o exprimare cel puţin nefericită, ori şeful de la Pieţe a descoperit existenţa unor produse „inflamabile şi explozibile” care pot fi consumate în incinta pieţei, lucru pentru care ar trebui să îşi ia brevet de inventator.

 

Regulamentul de funcţionare a pieţelor înceracă să elimine şi samsarii, stabilind că „împiedicarea liberei concurenţe şi impunerea unui preţ unic pe piaţă se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 de lei şi cu excluderea definitivă din piaţă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email