Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale şi cei ai Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş au efectuat, marţi, o razie cu efective mărite în mai multe imobile unde locuiesc persoane cu chirie, pe str. 1 Mai, str. Daniel Sterescu şi str. Râmnicu Vâlcea din municipiul Curtea de Argeş pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind legislaţia în domeniul evidenţei populaţiei, a modalităţii de atribuire spre folosinţă a camerelor de locuit, pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii şi pentru prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Argeş.
Cu această ocazie au fost verificate 51 de persoane. 12 persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş pentru verificări.
De asemenea poliţiştii au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 240 de lei, persoanelor care au fost depistate că locuiau fără forme legale şi celor care i-au găzduit pe aceştia mai mult de 15 zile.