Amenzi de 500 de milioane aplicate de poliţişti în doar câteva zile

În intervalul 20 – 22 februarie, 43 de poliţişti argeşeni de la rutieră şi ordine publică au fost prezenţi pe principalele tronsoane de drumuri naţionale, pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative, în special a celor produse pe fondul vitezei excesive, pentru depistarea celor care încalcă prevederile codului rutier şi pentru asigurarea fluenţei traficului rutier. Au fost monitorizate, cu prioritate, sectoarele de drumuri cu valori ridicate de trafic, fiind folosite zilnic 11 dintre aparatele de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, amplasate în „cascadă”. În urma activităţilor derulate au fost constatate 480 de abateri la regimul vitezei, în 21 de cazuri fiind reţinut permisul de conducere, pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 km./h. De asemenea, în perioada 16 – 22 februarie, 82 de poliţişti din structurile de poliţie rutieră şi ordine publică au acţionat pe raza localităţilor pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea drumului, precum şi a pietonilor care traversează neregulamentar.

 

Astfel au fost aplicate 357 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 50.000 de lei şi au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 54 de permise de conducere, toate pentru neacordarea de prioritate pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea drumului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email