Ambulanţa, folosită de pacienţi pe post de taxi

Staţia de la Curtea de Argeş a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş nu este într-o situaţie prea fericită. Are nevoie de maşini şi de înţelegere din partea argeşenilor care o folosesc, uneori, pe post de taxi.

Serviciul de Ambulanţă de la Curtea de Argeş deserveşte toată zona de nord a Argeşului, o populaţie de peste 100.000 de oameni, dar are doar trei ambulanţe.

„În acest moment cea mai grea problemă este cea cauzată de lipsa  maşinilor. Se strică foarte des, având un număr de kilometru foarte mare,  şi chiar dacă avem cadre medicale se întâmplă foarte des să nu avem maşini. Solicitările au crescut fantastic de mult şi nu reuşim să ajungem la timp la pacienţii care, uneori, cheamă ambulanţa şi pentru o durere de dinţi”, ne-a spus dr. Marius Popescu, coordonatorul Serviciului de Ambulanţă Curtea de Argeş.

În urmă cu mai mulţi ani ani, la Ambulanţa din municipiu lipsea personalul, iar cei câţiva asistenţi şi foarte puţini doctori nu făceau faţă solicitărilor. Acum personal este, dar maşinile sunt puţine, în timp ce numărul celor care apelează la Ambulanţă este din ce în ce mai mare.

Doar trei ambulanţe cu 800.000 de kilometri la bord fiecare

Cele trei ambulanţe de la Curtea de Argeş sunt vechi şi au 7-800.000 de kilometri la bord. Atunci când se strică una, celelalte două rămase trebuie să asigure toate turele. Există promisiuni că în luna decembrie la Curtea de Argeş vor ajunge şi maşini noi, dar rămâne de văzut dacă se va şi întâmpla acest lucru.

Numărul mic de maşini nu este însă singura problemă. Unii pacienţi cheamă ambulanţa pentru o durere de dinţi sau pentru că îi doare o mână de două săptămâni. „Sunt pacienţi care cheamă salvarea din motive din ce în ce mai neîntemeiate, pentru diagnostice de  ameţeli, de dureri de mâini sau de picioare, toate de două săptămâni, ori chiar pentru dureri de dinţi. Sunt diagnostice care pot ascunde dignostice grave şi trebuie să mergi la ele, dar când eşti primit cu cuvinte urâte ori afli că diagnosticele sunt de două săptămîni, asta e o problemă”, spune dr. Marius Popescu. Problema este că în timp ce ambulanţa merge la un astfel de caz, în altă parte cineva are reală nevoie de ea, iar maşina şi cadrele medicale nu pot ajunge.

Cadrele medicale s-au mai confruntat şi cu alte situaţii ciudate. Când ajungeau la cel care solicita ambulanţa îl găseau în stradă, îmbrăcat şi cu bagajul făcut, pentru că avea o programare la doctor. Cum ajungea cu ambulanţa la spital, nu mai era nevoit să aştepte. Salvarea e gratis, iar transportul cu taxiul sau cu maşina personală costă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email