Am primit la redacţie – Victor Ponta uită date importante pentru argeşeni sau consilierii îi joacă feste?

Aflat în plină campanie electorală, premierul Victor Ponta pare pornit să sărbătorească – în mulţime – ori de câte ori găseşte un motiv.
Pe această linie se încadrează şi sărbătorirea a 30 de ani de la inaugurarea Spitalului municipal de la Curtea de Argeş, unitate sanitară ridicată cu eforturi mari şi voluntariatul cetăţenilor din urbea Basarabilor, fără nici cea mai firavă legătură cu liderul social-democraţilor. 26 octombrie 1984 – aceasta este data la care s-a semnat actul de naştere al spitalului din Curtea de Argeş. Pe cale de consecinţă, cei 30 de ani de existenţă – cam zbuciumată în ultimii ani, de altfel – se cuvine să fie sărbătoriţi la aceeaşi dată, nu? E bine măcar că premierul se bucură acum de reabilitarea cu bani europeni a unei secţii din ambulatoriul spitalului, dezveleşte plachete şi nu uită să-l ia de urechi pe ministrul Bănicioiu pentru faptul că acoperişul are nevoie urgentă de reparaţii, măcar o ambulanţă este imperios necesară şi sunt nevoi evidente şi la capitolul echipamente. A urmat, inevitabil, promisiunea că de luni, adică 13 octombrie, ministerul va începe alocarea de fonduri pentru acoperirea nevoilor de la Spitalul Municipal Curtea de Argeş.  Cărei minuni să i se datoreze limpezimea din gândirea premierului? Să fie oare vreo legătură cu campania electorală?!! Şi pentru că vizita nu se putea încheia doar cu strângerea de mâini a celor care au fost aduşi la spital, susţinători şi cei câţiva primari care au catadicsit să mai facă deplasarea cu convoiul social-democrat, „baia de mulţime” a continuat cu participarea la comemorarea a 100 de ani de la moartea Regelui Carol I.
Multe mămici, bunici şi copii, în parcul Mânăstirii Curtea de Argeş, că doar era week-end şi unde să te plimbi cu copiii prin urbea cu pricina dacă nu pe acolo? Nelipsitele fotografii cu micuţii, pioşenie şi apoi vizită la noua Catedrală „Sf. Filofteia”, pentru care cu puţin timp în urmă Guvernul a alocat suma de 2 milioane lei, prin suplimentarea bugetului Secretariatului de Stat pentru Culte din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Executivului.
10 octombrie 1914 – aceasta este data la care s-a consemnat moartea Regelui Carol I.
Organizaţia PNL
Curtea de Argeş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email