Alte acţiuni complexe ale marelui voievod Mircea pentru înfrângerea forţelor otomane agresive, creşterea şi consolidarea puterii Țării Românesti

Eșecul cruciaților în bătălia de la Nicopole (25 septembrie 1396) a dat imbold forţelor otomane de a ataca Ţara Românească, Ungaria şi Transilvania în scopuri de cotropire, distrugere şi jaf.

În acele timpuri marcate de manifestările diverse şi continue de expansiune a Imperiului Otoman, marele voievod Mircea şi-a pregătit forţele şi mijloacele la dispoziție pentru a acționa energic în vederea obţinerii altor victorii în confruntarea cu armatele statelor adverse, precum şi pentru creşterea şi consolidarea puterii economice şi militare a Valahiei.

Potrivit unor surse creștine si analize istorice ulterioare, rezultă că în anul 1397, abilul voievod muntean a obţinut o nouă victorie, ca urmare a respingerii cu structurile sale de aparare a unui atac complex al forţelor otomane împotriva Țării Româneşti.

În anul 1399 cavaleria de elită condusă de renumitul voievod valah a obținut o altă victorie importantă în urma atacului rapid prin surprindere asupra forţelor turceşti de akingii, ce transportau prada acumulată în urma jefuirii Transilvaniei, precum şi a unor localități din Ţara Românească. În acelaşi timp, forţele mobile de atac aflate sub comanda abilului voievod au recucerit cetatea Turnu, pierdută în conflictul anterior.

Pentru asigurarea venirii la cârma Moldovei a unui domnitor, care să sprijine Muntenia în acţiunile împotriva duşmanilor țării, în anul 1400, celebrul voievod Mircea a intervenit în Moldova, pentru a-l susţine militar pe Alexandru (1400-1432) în vederea urcării pe tron (numit de popor ,,cel Bun” şi cunoscut ca cel de-al doilea întemeietor al statului moldav prin extinderea granițelor acestuia). Într-adevăr colaborarea între cei doi voievozi a fost deosebită, împotriva adversarilor statali comuni, pana la sfârșitul domniei lui Mircea.

La scurt timp însa, în anul 1401, forţe rapide de cavalerie conduse de iscusitul voievod valah au identificat şi nimicit prin surprindere în zona Banatului de Severin mai multe unităţi turceşti de akingii ce se deplasau încărcate cu prada, ca urmare a desfășurării unor acţiuni intense de distrugere şi jaf pe teritoriul Ungariei.

În continuare, în anul 1402, abilul voievod Mircea urmărea momentul prielnic aplicării strategiei de coordonare a cavaleriei sale cu structuri mobile de mercenari tătari, urmând a trece Dunarea şi nimici importantele forţe de atac otomane situate la sud de fluviu.

Potrivit aprecierii experților, apare, totuşi, un semn de întrebare, daca ar fi putut exista o coordonare strategică între acţiunile comandanţilor armatei temutului cuceritor mongol Timur Lenk (n. 1336 – d. 1405), ce se derulau în faza de finalizare a campaniei din Anatolia, şi acţiunile probabile ale forţelor marelui voievod Mircea, pregătite să atace şi să nimicească în orice moment, în dreapta Dunării, corpurile agresive ale Semilunii.

Viitoarele evenimente din spațiul otoman şi proximitate au determinat, însă, nepunerea în aplicare a strategiei menţionate. Ceea ce era important pentru voievodul valah se pare că a rămas viabil pentru o perioadă relativă în continuare, adica menținerea benefică a relațiilor diplomatice şi economice cu câteva emirate din Anatolia (chiar în condițiile presiunilor de cucerire a acestora de către turci sau mongoli).

Pentru o succintă explicitare, în 1402, expansiunea spre vest a hoardelor mongole conduse de Timur Lenk a determinat un conflict major cu armata otomană condusă de Baiazid I, pentru dominația asupra Anatoliei (astăzi teritoriu turcesc). Aşadar, s-a desfăşurat o bătălie cumplită la Ankara, unde vestitele corpuri de atac imperiale otomane au fost înfrânte în mod umilitor, culminând cu o acţiune nemaiîntâlnită până atunci, de capturare a invincibilului sultan Baiazid I (umilit în mod extrem prin ținerea captivă intr-o cușcă şi purtat prin Anatolia), care a şi sfârşit în câteva luni în această situaţie.

Ca urmare a împrejurării favorabile ivite, abilul voievod Mircea a valorificat momentul prin cucerirea de la genovezi, în 1403, a cetății port Licostomo (aflată atunci mai la răsărit pe brațul Chilia; diferită de cetatea port Chilia; astazi nu mai există).

Mâhnirea viteazului voievod Mircea cu privire la pierderea unui important teritoriu din Valahia avea să dispară anul următor (1404), când invicibilele forţe de cavalerie aflate sub comanda sa, susținute de structuri pedestre locale (de luptători valahi) au nimicit rapid prin surprindere garnizoanele raialelor turceşti ale Semilunii, recucerind Dobrogea, aflată sub restăpânire otomană din anul 1397.

Manifestarea stării acute de disoluție a Imperiului Otoman a fîcut ca trupele de akingii să atace fără noimă, în mod barbar, statele din Balcani, şi ca atare teritoriile stăpânite de Ţara Românească la sud de Dunare.

În acele vremuri de incertitudine crescută, cu urmări implicite şi asupra Valahiei, iscusitul voievod Mircea dorea o soluţie urgentă, acceptată, pentru ocuparea tronului Semilunii de către unul din fiii sultanului Baiazid I.

Aşadar, abilul şi strategul voievod muntean a urmărit îndeaproape confruntările dinastice între patru fii ai sultanului Baiazid I (Süleyman; Musa; Mustafa; Mehmed), pentru conducerea Semilunii.

Ca urmare a necesității unei guvernări adecvate a acesteia, benefică, pentru poporul valah, doi dintre cei amintiţi (Musa şi Mustafa) au fost susținuți militar de catre forţele celebrului voievod Mircea, pentru determinarea şi obţinerea păcii, liniștii existențiale, prosperității şi consolidării statale a Țării Româneşti în regiunea sud-estică a Europei centrale a acelor timpuri.

Prof.univ.dr. Gheorghe MINCULETE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *