Alt parc, aceeaşi problemă. Parcul Nevers, abandonat gunoaielor

Parcul Nevers din Curtea de Argeş, situat în apropierea Pieţei Centrale, este extrem de circulat. E însă complet neîngrijit, plin de gunoaie şi de alte resturi aruncate de trecători peste tot.

După ce Curtea de Argeş s-a înfrăţit cu oraşul Nevers din Franţa, un parc din municipiu a primit numele acestei localităţi. Deşi este situat în apropierea celei mai mari pieţe din municipiu, parcul Nevers este neîngrijit şi plin de gunoaie. Cei care trec prin parc spun că mizeria este datorată oamenilor care aruncă pe jos tot felul de lucruri.

„Nu e deloc curat parcul, e plin de chiştoace şi de hârtii. E vina oamenilor, pentru că aruncă tot felul de mizerii pe jos. De ce nu le-or duce la coş, nu ştiu, că nu e departe şi nu e greu. E lumea nesimţită, vă spun eu!”, ne-a spus un cetăţean care se odihnea pe o bancă în parc, lângă un morman de resturi.

Cei de la salubritate trec din când în când şi adună gunoaiele, dar acestea apar imediat cum măturătorii pleacă. „Cum îl ţinem, aşa îl avem, că ăştia de la curăţenia oraşului, e vai de capul lor! Noi trebuie să ţinem la curăţenie”, ne mărturiseşte acelaşi domn.

 

Programul de salubrizare a parcului prevede că acesta este curăţat aproape în fiecare zi a săptămânii. Dacă ar face astfel, indiferent câte gunoaie ar arunca trecătorii, tot ar fi cât de cât curat. Într-una din zilele săptămânii trecute însă nu trecuse nimeni de la salubritate prin zonă, iar resturile zăceau pe jos de câteva zile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email