Elvis Curea, alpinistul român care şi-a pierdut viaţa săptămâna trecută în timp ce escalada un munte din nordul Spaniei, va fi înmormântat astăzi în Argeş. Tânărul de 23 de ani era originar din Piteşti, dar se stabilise cu familia în oraşul spaniol Beasain, unde lucra la un abator. Săptămâna trecută, în timp ce escalada vârful Txindoki, argeşeanul a căzut într-o prăpastie şi a murit înaintea de sosirea salvamontiştilor. Potrivit presei spaniole, trupul neînsufleţit al tânărului a fost dus mai întâi în Beasain, unde a fost incinerat şi s-a ţinut o ceremonie religioasă în memoria lui. Ulterior, la sfârşitul săptămânii trecute, familia i-a adus rămăşiţele pământeşti în ţară, slujba de înmormântare fiind programată astăzi, la Piteşti.