Firmele care angajează absolvenţi vor primi subvenţii de la Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ALOFM) din Curtea de Argeş. Subvenţiile se acordă diferit în funcţie de forma de învăţământ absolvită. „Firmele care angajează absolvenţi vor primi subvenţii. Astfel, pentru absolvenţii care au studii inferioare liceului, subvenţia va fi de 500 de lei, pentru tinerii cu liceu subvenţia va fi de 600 de lei, iar pentru absolvenţii cu facultate subvenţia va fi de 750 de lei. Toate aceste subvenţii se acordă în conformitate cu anumite condiţii”, ne-au explicat reprezentanţii ALOFM.
De asemenea, în această perioadă, argeşenii care doresc să se înscrie la un curs de calificare pot depune dosarul de înscriere la sediul ALOFM. „Vom începe patru cursuri în această lună. Cei care vor să se înscrie trebuie să ştie că mai avem 12 locuri disponibile pentru cursul de operator calculator, care va începe pe 18 iunie, şi câte cinci locuri libere la cursurile de bucătar, ospătar şi coafor. Cursurile pentru meseriile de ospătar şi coafor vor începe pe 25 iunie, iar cursul de bucătar va începe pe 16 iunie. Toate cursurile au o durată de 6 luni şi sunt ultimele din acest an pentru respectivele meserii”, ne-au spus reprezentanţii ALOFM.