Alina Gorghiu a fost aleasă preşedinte al PNL Argeş

Alina Gorghiu a obţinut cel mai mare număr de voturi din partea colegilor săi şi a fost aleasă preşedinte al PNL Argeş, funcţie pe care a ocupat-o până acum interimar. Alegerile pentru conducerea organizaţiei judeţene a liberalilor argeşeni au avut loc sâmbătă. Pentru funcţia de preşedinte au candidat Alina Gorghiu, care a luat 319 voturi, Doru Georgescu (27 voturi), Constantin Zabavă (5 voturi). Au fost prezenţi 365 de liberali.

„Sunt din Argeș … Curtea de Argeș … Am crescut chiar lângă Mănăstirea lui Manole! Așa că știu județul ăsta pe de rost cu bune și cu rele

Nu putem spune că Argeș nu are rezultate economice. Este un județ cu o industrie puternică și totuși numai în jur de 65% din drumurile județene sunt asfaltate. Piteștiul nu are un parc industrial.

Au trecut 32 de ani și sunt lucruri ce ar fi fost foarte bune pentru argeșeni, dar nu s-au făcut.

Noi trebuie să avem un program de dezvoltare pentru Argeș, să provocăm restul mediulului politic, să îi scoatem din zona de confort.

Să le spunem oamenilor să fie exigenți cu partidele politice. Pentru că județul are resurse să se dezvolte mai frumos!

PNL Argeș, de astăzi, va prezenta mesaje pozitive nu căutăm să atacăm, nu cu scandal.

Dezvoltăm Argeșul cu măsuri liberale și cu bună colaborare între Guvernul de la București și autoritățile locale!”, le-a spus  Alina Gorghiu colegilor înainte de a vota.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email