Aleşii locali cer o întâlnire oficială cu şefii Poliţiei şi Jandarmeriei

Consilierul local liberal Doru Georgescu a cerut o întâlnire oficială cu şefii Poliţiei şi Jandarmeriei, dar şi ca la şedinţele de Consiliu să participe toti şefii de servicii din Primărie, pentru a se putea discuta problemele. “În calitate de preşedinte al Comisiei de comerţ şi servicii aş vrea ca, împreuna cu celelalte comisii, să avem discuţii cu toţi şefii de servicii pentru a afla punctele dumnealor de vedere în legătură cu problemele pe care cetăţenii le transmit prin intermediul consilierulor”, a mai spus Doru Georgescu.

Acesta a mai declarat că a mai propus în anii anteriori “inventarierea domeniului public, care este un lucru obligatoriu”. Liberalul a mai adus la cunoştinţa colegilor din Consiliu că toate sesizarile primite de la cetăţeni le discută în comisia din care face parte şi apoi le vor fi prezentate şi dumnealor. “Cetăţenii sesizează circulaţia în oraş şi de aceea la acea întâlnire trebuie gasită o soluţie”, a afirmat Georgescu.

Nu s-a stabilit însă nicio dată pentru întâlnirea solicitată, secretarul general al municipiului, Janina Zarioiu, propunând realizarea unei ordine de zi pentru şedinţa aceea, iar cetăţenii care au solicitări să le poată trimite pe adresa de mail a Primăriei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email