În urma analizei făcute de Biroul Permanent Naţional al PDL din data de 19 aprilie, a fost luată decizia ca în 13 organizaţii judeţene ale PDL, unde performanţele electorale au fost mai slabe, se vor organiza alegeri sub coordonarea BPN şi cu implicarea reprezentanţilor desemnaţi de acest for de conducere, se arată într-un comunicat remis redacţiei noastre din partea PDL Argeş.
Pentru aceste filiale judeţene, printre care se află şi cea din Argeş, termenul de organizare a alegerilor nu va depăşi 31 decembrie 2010 şi va fi decis de către BPN în următoarea perioadă, nefiind obligatorie intrarea în calendarul legat de Convenţia Naţională a PDL.
Filialele judeţene îşi vor păstra actuala conducere, care se va ocupa de calendarul alegerilor la nivel judeţean împreună cu Biroul Permanent Naţional, la nivel de secţie de votare, la nivelul localităţilor şi colegiilor.
Din partea Biroului Permanent Naţional, responsabili pentru Argeş au fost desemnaţi: Sulfina Barbu, Preşedinte Organizaţia de Femei a PDL; Florin Popescu, Vicepreşedinte al Partidului Democrat Liberal, Preşedinte PDL Dâmboviţa; Cristache Rădulescu, Preşedinte PDL Ilfov.
„Vom aduce oameni noi în partid”
„În perioada următoarelor luni, PDL Argeş va încerca să aducă oameni noi în partid la nivelul tuturor organizaţiilor şi va încerca să construiască structuri noi şi reprezentative până la nivelul secţiei de votare.
Vom beneficia de prevederile noului statut, care include de drept în conducerile judeţene reprezentanţi aleşi de propriile lor structuri profesionale, care vor fi secretari executivi pe următoarele domenii: administraţie şi ordine publică; sănătate; educaţie, cercetare, cultură şi sport; muncă şi protecţie socială; agricultură; economie, finanţe, mediu de afaceri; justiţie; infrastructură, energie, mediu.
Suntem convinşi că decizia BPN de a nu grăbi alegerile în aceste organizaţii judeţene va contribui la întărirea partidului. Sper ca în următoarele luni să avem cât mai mulţi oameni noi şi competenţi în Partidul Democrat Liberal”, afirmă şeful PDL Argeş, deputatul Cristian Boureanu.