Alegerile parlamentare de duminică au fost deosebite la Curtea de Argeş, din mai multe puncte de vedere. La secţiile de votare nu au fost deloc cozi, vremea a fost urâtă şi rece, reprezentanţii partidelor politice s-au întâlnit pe Bulevard, şi-au dat mâna şi şi-au urat succes.
De dimineaţă pensionarii în drum spre biserică au mers şi au votat. Mai pe la prânz, cetăţenii mai tineri au ieşit la plimbare şi au fost şi la secţiile de votare. Pe seară, alţi argeşeni, de toate vârstele, s-au grăbit să meargă să voteze. Prezenţa a fost mică, totuşi, comparativ cu alegerile locale din septembrie.
Pentru ce au votat cetăţenii
Cetăţenii au votat, în esenţă, pentru aceleaşi lucruri ca în ultimii 30 de ani. „Vreau să fie bine, mai bine, să avem autostrada asta pe care ne-o promit de mulţi ani, Piteşti – Sibiu, să avem locuri de muncă la noi în ţară, să nu se mai fure atât, să avem salarii ca afară, drumuri asfaltate şi lucruri de genul ăsta”, ne-a spus un argeşean în vârstă de 34 de ani.
„Să nu ne taie pensiile, să se întoarcă acasă copiii şi nepoţii noştri. Să fie mai bine!”, ne-a mărturisit o doamnă de 67 de ani.
„Votez mereu, din 1996 şi foarte rar a ieşit ce am votat eu. Poate de data asta va fi altfel, că ne-am săturat de ce se întâmplă în ţara asta”, ne-a spus un bărbat de 40 de ani.
Dezinfectantul nu a lipsit la nicio secţie de vot, iar măsurarea temperaturii s-a făcut de asemenea peste tot. Unii au încercat să se eschiveze de la folosirea dezinfectantului, dar membrii secţiilor de votare au stat cu ochii pe toată lumea şi nu au lăsat pe nimeni să nu-l folosească.