Alb Negru şi Datina cântă astăzi la Curtea de Argeş

Centrul de Cultură şi Arte „George Topârceanu” va găzdui astăzi, începând cu ora 18:00, un spectacol susţinut de formaţia Alb Negru şi trupa etno-dance Datina. Evenimentul este inclus în cadrul Festivalului Primăverii. „Va fi un spectacol deosebit, care poate fi considerat un cadou pentru toate doamnele şi domnişoarele din municipiu, cu ocazia zilei de 8 Martie, dar şi pentru toţi argeşenii. La Centrul de Cultură şi Arte vom mai organiza astfel de evenimente şi în perioada următoare”, a spus Cristian Mitrofan, managerul instituţiei.  Grupul Alb Negru este format din Andrei şi Kamara, doi tineri care se diferenţiază în primul rând prin culoarea pielii. Cei doi au adus pe piaţă un curent nou, îmbinând mai multe stiluri, aparent contrastante. Ceea ce este uşor de remarcat, în afara imaginii alb-negru, este faptul că versurile pieselor sunt cântate în limba română şi franceză, suprapuse ingenios peste ritmuri dance alerte dar şi melodioase, cu influenţe din muzica r&b sau reggae. Scena Festivalului de la Mamaia a fost prima care i-a găzduit pe cei doi băieţi de la „Alb Negru”. Data de 2 septembrie 2004 va rămâne întotdeauna pentru această trupă un reper, primul spectacol, primele aplauze şi cronici bune în presă.
Trupa etno-dance Datina este formată din Andreea şi Marius. În anul 2003,după mai mult de un an de zile de lucru la un album de succes au reuşit să lanseze pe piaţă un proiect muzical etno intitulat „Lângă voi…!”, care a atras nominalizarea trupei la MTV Music Awards România 2004, la categoria „Cea mai bună trupă etno a anului”.De asemenea, trupa Datina a câştigat în anul 2003 premiul pentru cea mai bună trupă etno acordat de către Ministerul Tineretului şi Sportului din România. Cel mai recent album al trupei se intitulează „Astăzi vreau să uit de supărare” şi este un album complex din punct de vedere al compoziţiilor şi al orchestraţiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email