Ajutoare de la Arhiepiscopie pentru nevoiaşii de la sate

Preoții din Protoieria Curtea de Argeș, reprezentanți ai parohiilor  Șuici I, Șuici peste Râu, Ianculești, Cărpeniș, Rudeni, Valea Calului, Cepari, Sălătrucu de Jos, Sălătrucu de Sus, Neagoș, Urluiești, Văleni, s-au reunit săptămâna trecută şi au selectat familii nevoiașe, aflate în grele condiții de viață, fără venituri, cu mulți copii ce prezintă risc de abandon școlar precum și bătrâni sau persoane bolnave fără familie, ce au primit prin grija preoților reprezentanți ai parohiilor, ajutoare ce au constat în alimente și cărți de rugăciune – hrană pentru trup și suflet, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei.
„Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat “Campionii Bucuriei” coordonat de Părintele Arhidiacon Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil de sectoarele Economic-Financiar și Construcții Bisericești din Eparhia Argeșului și Muscelului”, potrivit sursei citate.
Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar. Marea Finală a Campionilor Bucuriei la cros sportiv, ce va reuni la start toți câștigătorii edițiilor anterioare din acest an, se va desfășura la Curtea de Argeș pe 26 septembrie, ora 12.00.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email