Aici scrieţi dumneavoastră! „Părinţi păcăliţi de profesori”

Acest colţ de pagină vă este dedicat dumneavoastră, cititorilor noştri. Pe site-ul nostru, www.interesargesean.ro, sunt foarte multe comentarii interesante, drept pentru care vă mulţumim. Mulţumim chiar şi celor care ne înjură, pentru că asta înseamnă că ne citesc, şi acesta este scopul nostru, informaţia pe care noi o transmitem să ajungă la cât mai mulţi argeşeni. Rândurile de mai jos sunt cele mai interesante comentarii postate de dumneavoastră pe www.interesargesean.ro. Aveţi cuvântul !

Examenele pe care le trec în această perioadă absolvenţii de liceu sau de şcoală generală au constituit subiecte pentru articolele din ziar, iar cititorii noştri şi-au exprimat părerea vis-a-vis de ceea ce se întâmplă prin şcolile din Curtea de Argeş. Astfel, articolul intitulat „Aproape 300 de elevi au susţinut prima probă din cadrul evaluării naţionale”, are mai multe comentarii interesante. Iată două dintre ele. „Părinte păcălit de profesori”, semnează comentariul său un cititor, care scrie – „D-aia n-are ursul coadă  Am copilul clasa a VIII – a la Vlaicu şi după examen copilul meu cred că ajunge la Electro sau Forestier din două motive. Unul, din cauză că din clasa a V- a la Vlaicu mai mult a învăţat să facă prostii de la cei mai mari şi carte mai deloc. Doi, la examenul de anul ăsta vin cei de la Generale cu note mari de la examene organizate fraudulos. Interesaţi-vă cum a fost examenul în oraş la Şcolile 1 şi 6 şi la ţară la Corbeni, Muşăteşti, Domneşti şi Baiculeşti. Şi peste toate cele, la 6 şi la Băiculeşti frauda a vizat elevi rude de gradul I cu directoarele. Şi noi ăştia fără pile ce facem cu copiii?”.   
„Alt părinte păcălit de profi” scrie următoarele – „Examen la copiat. Şi copilul meu este clasa a VIII – a la Vlaicu, şi după examen a luat nişte note de (…). Va ajunge la Electo sau la Forestier. La examenul de anul asta cei de aici au acţionat fraudulos şi discriminatoriu spunându-le rezolvările la subiecte. Dar nu la toţi. Doar la cei care făceau meditaţie la profesorii din liceu. Eu, care am făcut meditaţie şi la mate şi la română la profesori pensionari, pe copilul meu nici nu l-au băgat în seamă. Iar cu profesorii meditatori la materiile de examem este o altă ţeapă. Au fost ce au fost odată dar acum nu mai sunt la curent cu noutăţile”.  
„Ce vreţi, ordine şi curăţenie sau staţie la botul calului”
Editorialul intitulat „Biserica Domnească ar putea să ne scoată din anonimat dacă edililor le-ar păsa de ea“, are, de asemenea, multe comentarii. Vă prezentăm unul dintre ele, semnat de „Negru Basarab”. „Nu e chiar aşa”, ne atenţionează cititorul nostru. „Mă miră că vorbiţi de maşini lăsate la vânzare în parcare, când în sfârşit problema s-a rezolvat. Acum am văzut că se plăteşte parcare, singurul lucru deranjant e cu staţia de microbuz. Ştiţi însă de ce nu se desfiinţează? Nu vor locuitorii. Să vedeţi ce urât au făcut când dl. Sămărăscu a propus mutarea staţiei, s-a ajuns la strigăte şi ameninţări. Păi hotărâţi dragi locuitori ce vreţi, ordine şi curăţenie sau staţie la botul calului? Încă ceva, în curând probabil Domneasca va fi luată de Arhiepiscopie prin hotărâre a justiţiei. Întrebarea e: va fi că Mănăstirea sau că Sân Nicoară”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email