Adunare Generală a Acţionarilor la Electroargeş

Sâmbătă, pe 9 martie, la Electroargeş are loc Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor, potrivit anunţului publicat pe site-ul firmei. Principalul punct pe ordinea de zi este aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli (preliminat) pentru anul 2013, care cuprinde investiţiile ce urmează a fi executate în acest an. După cum aţi aflat din ziarul nostru, anul trecut a fost unul foarte bun pentru societatea argeşeană, iar primele luni din 2013 arată că anul acesta ar putea fi chiar mai bun.
„SC Electroargeş a obţinut rezultate mult mai bune în anul 2012 faţă de anul 2011, ca urmare a creşterii producţiei marfă dar şi prin controlul strict al costurilor. În ciuda contextului economic dificil, SC Electroargeş a crescut activitatea şi a reuşit creşterea cifrei de afaceri prin dezvoltarea relaţiei cu clientul semnificativ Kaercher Germania dar şi prin continuarea creşterii exportului pentru produsele tradiţionale şi în special produsul Incubator de ouă în ţari ca Moldova, Italia, Libia, Spania, etc.”, se arată într-un comunicat al societăţii.
Capitalurile proprii au crescut în procent de 70,66% faţă de perioada precedentă, ca urmare a majorării capitalului social prin subscriere de acţiuni, cu o creştere de 30,46% şi cu prima de emisiune, dar şi a creşterii profitului cu 76,35%, ca urmare a creşterii cifrei de afaceri cu 9,95%, şi a veniturilor din investiţiile efectuate pe piaţa de capital.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email