Adrian Miuţescu, în cărţi pentru un post în Ministerul Economiei sau al Transporturilor

„Se pare că ar trebui să stau mai mult pe la uşile celor de la Bucureşti”, ne-a spus fostul preşedinte al PNL Argeş
Ion Popa, senator de Curtea de Argeş şi Câmpulung şi preşedinte al PNL Argeş, a spus că organizaţia judeţeană a liberalilor îl susţine pe fostul deputat Adrian Miuţescu pentru a ocupa un post la un minister tehnic. „Adrian Miuţescu are şanse să obţină un post la un minister tehnic, la Economie sau Transporturi, noi îl susţinem”, a declarat Popa la Curtea de Argeş. „Dacă din punct de vedere politic sunt alţi colegi care au candidat, am solicitat Biroului Judeţean al PNL să ia în calcul CV-ul meu, pe care l-am depus şi la Secretariatul General al PNL, pentru un post tehnic, profesional. Cred că au nevoie de oameni care în afară de politică mai pot face şi altceva. Am depus solicitarea şi CV-ul, acum aştept. Până acum nu s-a finalizat nimic. Aştept să văd dacă discuţia se va finaliza cu ceva concret, dacă va avea vreun efect sau vreo finalitate. Se pare că ar trebuie să stau mai mult pe la uşile celor de la Bucureşti, pentru că dacă nu sunt mai agresiv nu fac nimic”, ne-a spus ieri Miuţescu.
Adrian Miuţescu a fost preşedinte al PNL Curtea de Argeş, apoi al PNL Argeş, şi deputat liberal. Locul său la conducerea PNL Argeş a fost luat de actualul preşedinte, Ion Popa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email