Administratorul Asociaţiei nr. 24 a dat în judecată o persoană care nu era proprietar de apartament

Multe şi încurcate sunt căile prin care administratorii asociaţiilor de locatari/proprietari găsesc de cuviinţă să-şi exercite funcţiile la Curtea de Argeş. Administratorii sunt nişte mici Dumnezei pe scara lor de bloc şi se poartă de parcă ei i-ar plăti pe locatari, nu locatarii pe ei. Abuzurile sunt dese, dar argeşenii le indură în cele mai multe cazuri, pentru că ori nu ştiu, ori nu pot, ori nu vor „să se pună rău” cu administratorul, de parcă acesta i-ar fi şef. Mai sunt şi cazuri, în cartierul Confecţii spre exemplu, când administratorul nu vrea să plece acasă şi face presiuni ca să rămână pe postul călduţ şi bine plătit. Acesta este însă un caz despre care veţi afla dintr-unul din numerele viitoare ale ziarului nostru, azi vă prezentăm un altul, cel puţin la fel de interesant.

Marile restanţe de 500 de lei şi…

Ioana Şerban are un apartament pe strada 1 Decembrie, şi face parte din Asociaţia de proprietari nr.24. Din cauza unor probleme familiale, a rămas în urmă cu plata întreţinerii şi a adunat vreo 500 de lei restanţe. Onor conducerea Asociaţiei, preşedinte Marin Marin, administrator Aurelia Dumitra, a dat-o în judecată. Nu numai pe ea, ci şi pe o persoană pe care Ioana Şerban a luat-o în spaţiu şi care nu are calitatea de proprietar.

În luna iunie, pe 26, femeia a plătit restanţa care ajunsese la 758,15 lei, cu penalităţi cu tot, dar fusese deja dată în judecată de Asociaţia reprezentată de Aurelia Dumitra pe 25 iunie.

Ioan Şerban s-a decis şi dă în judecată Asociaţia, pe cei doi, preşedinte şi administrator, pentru că pe actele depuse la instanţă sunt şi semnături care nu aparţin celor care sunt îndreptăţiţi şi trecuţi ca atare în acte. Mai mult, şi persoana care a fost dată în judecată deşi nu are calitate de proprietar îi va acţiona în instanţă pe cei doi, şi le va cere daune morale.

…măreţele restanţe de 200 de lei

Cazul nu este singular. Un proprietar al unei garsoniere care face parte din aceeaşi Asociaţie 24 s-a trezit chemat al Judecătorie pentru o restanţă de 200 de lei, fără să fi fost prevenit, chemat la Asociaţie, somat să plătească. Pur şi simplu a primit acasă citaţie prin care era înştiinţat că aceeaşi Aurelia Dumitra l-a dat în judecată pentru 200 de lei datorie.

 

Că datoriile trebuie plătite, nu se discută, dar că administratorii fac abuzuri e lucru cert, iar în Asociaţiile administrate de Aurelia Dumitra asta pare la ordinea zilei. Partea proastă este că avocaţii, expertizele, etc. sunt plătite din banii locatarilor/proprietarilor. Dar, cine ştie, poate fiecare are partea lui de leu. La lucrările făcute la Asociaţie sau la orice altceva, căci comisiile de cenzori care trebuie să controleze au altele de făcut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email