Gabriel Nastea, administratorul SC Aquaterm, operatorul local de apă canal, a convocat pentru 25 septembrie Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA), Adunare care e constituită din Consiliul Local. Pe ordinea de zi a AGA sunt câteva puncte, extreme de importante. La primul se ia act de încetarea mandatului de administrator interimar al lui Nastea la data de 28.09.2017, punctual următor este numirea unui administrator la SC Aquaterm AG 98SA, al treilea – aprobarea formei contractului de mandat aladministratorului, ultimul punct de pe ordinea de zi a AGA fiind „diverse”.
Adunarea Generală are loc într-un moment delicat, înainte de şedinţa ordinară a lunii septembrie a Consiliului Local în care este de aşteptat să se discute despre delegarea directă către Aquaterm a serviciului de apă canal, aşa cum a solicitat Nastea în august, sau despre aderarea municipiului la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară din care face parte operatorul regional RAJA Constanţa, cel căruia unii vor să-i delege direct apoi serviciul de apă canal.
Care sunt jocurile de culise
În august, Gabriel Nastea a cerut Adunării Generale a Acţionarilor să propună Consiliului Local, care este format din aceleaşi persoane ca şi AGA, rezilierea actualului contract de concesiune a bunurilor, încheiat între Consiliul Local şi Aquaterm, şi delegarea directă a gestiunii serviciului de apă canal către Aquaterm. Consilierii şi-au dat ochii pe spate, căci nu au înţeles nimic din ce a povestit juristul societăţii, Răzvan Bădescu, la şedinţă, şi nici care e treaba cu un contract „nul de drept”, cum a zis acesta, dar în vigoare şi în baza căruia s-au dat bani de la Primărie pentru investiţii. La final, AGA a aprobat ca rezilierea contractului de concesiune să fie adusă la cunoştinţa Consiliului Local iar delegarea directă a gestiunii serviciului de apă canal să fie făcută tot de acesta.
Teoretic, şedinţa Consiliului Local ar trebui să aibă loc pe 26 septembrie, la o zi după AGA, caz în care Consiliul nu mai are timp să voteze dacă reziliază contractul sau/şi dacă delegă direct gestiunea serviciului SC Aquaterm. Consilierii locali trebuie să decidă practic cu o zi mai devreme ce fac cu Aquaterm, dacă societatea se va ocupa şi pe mai departe de apa şi canalul din Curtea de Argeş sau nu. Probabil că dacă tot Nastea va fi numit administrator, societatea va supravieţui. Dacă locul îi va fi luat de altcineva, juristul Răzvan Bădescu, spre exemplu, sau un director plecat de la Curtea de Argeş la Piteşti, atunci cel mai probabil RAJA va furniza utilităţile la Curtea de Argeş.