Administraţia locală se pregăteşte pentru iarnă

La sfârşitul acestei săptămâni va avea loc şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă din municipiul Curtea de Argeş. În cadrul acesteia vor fi analizate mai multe probleme legate de situaţiile de urgenţă, ce pot apărea în timpul sezonului rece. „În şedinţa de comitet local se vor avea în vedere măsurile care se vor lua la nivel de Primărie şi Consiliu Local, pentru a putea desfăşura în condiţii bune activităţile din timpul iernii. Probabil va veni zăpada şi vremea se va răci, iar noi trebuie să verificăm dacă operatorii, cum sunt cei de la Distrigaz, CEZ, Aquaterm, S.P.G.C., sunt pregătiţi să intervină. De asemenea, vrem să vedem ce materiale au, ce utilaje deţin, dacă se confruntă cu anumite probleme şi abia apoi vom trasa sarcini fiecărui operator. Acum aşteptăm să vină iarna, care sperăm să nu fie foarte grea. Noi credem că nu o să avem probleme, dar în funcţie de cum vom fi înştiinţaţi vom lua măsurile care se impun la momentul respectiv”, a declarat Valentin Ionescu, din de la biroul Protecţie Civilă, din cadrul Primăriei municipiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email