Administraţia locala a ajuns la jumătatea mandatului

Consiliul Local, primarul şi viceprimarul au ajuns la jumătatea mandatului. În iunie 2008 aveau loc alegerile locale, dar până la validarea mandatelor a mai trecut un timp. Cu o abatere de câteva zile sau săptămâni putem spune că aleşii au ajuns la jumătatea drumului, loc din care pot privi înapoi cu mândrie şi înainte cu speranţă, iar noi ne putem uita înapoi cu mânie şi în faţă cu groază. Nu vă ascund faptul că încercăm din greu să facem un interviu cu dl. primar Diaconu, dar nu se lasă întrebat, fie că nu are timp, aşa cum susţine, fie că nu are ce spune, aşa cum se vede pe străzi.

Este una dintre cele mai negre perioade prin care trece municipiul. Nu sunt bani, iar cei care se mai găsesc sunt daţi pe modernizări de sedii de instituţii ale statului, vezi Primăria, sau pe refacerea unor obiective neînsemnate, vezi cazul miliardului dat pentru repunerea în funcţiune a fântânilor arteziene. Cetăţenii încă îşi mai plătesc cinstit şi repede impozitele şi taxele locale, dar în condiţiile în care nu se văd banii lor în lucrări importante prin oraş, atunci am putea să ne aşteptăm la scăderea încasărilor la buget din dările locale.

Pe vremea fostului primar se obişnuia, aşa cum scria şi în lege, ca aleşii să publice rapoarte de activitate la un interval oarecare, periodicitatea fiind prevăzută în reglementările legale. Din 2008 încoace pe site-ul Primăriei au mai fost publicate trei asemenea rapoarte, unul al dnei. Claudia Mihăilescu, atunci când a renunţat la mandat, celelalte aparţinând peremiştilor. Sunt însă rapoarte vechi, pentru că nimeni nu a avut timp sau chef să le înnoiască sau să facă altele, la zi.

Poate că suntem noi subiectivi, şi nu vedem toate lucrurile importante pe care actuala administraţie locală le-a făcut în ultimii doi ani, poate că „hainele cele noi ale împăratului” sunt prea strălucitoare pentru noi. E posibil. Dar, ca să ne contraziceţi, trebuie să vorbiţi, domnilor aleşi. Când vom avea privilegiul să citim rapoartele de activitate ale primarului, viceprimarului, consilierilor locali?! Pe site-ul Primăriei sau la vreo şedinţă?! Eu cred că niciodată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email