Acţiune a poliţiştilor argeşeni pentru combaterea absenteismului şcolar

În luna ianuarie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au acţionat pe raza judeţului în vederea prevenirii şi combaterii absenteismului şcolar şi totodată au efectuat verificări la agenţii economici cu sediul în zona adiacentă unităţilor de învăţământ. Astfel, poliţiştii au efectuat controale la agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în zona unităţilor de învăţământ pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi studenţilor. Cu această ocazie au fost controlate 108 puncte de lucru şi au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 12.620 lei. În urma activităţilor desfăşurate poliţiştii au identificat peste 100 de elevi care absentau nejustificat de la orele de curs. Concomitent, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei ai Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Argeş au desfăşurat 8 activităţi informativ-preventive în unităţile de învăţământ, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email