În Curtea de Argeş sunt 6974 apartamente aflate în 428 de scări de bloc. Aproape 90 la sută dintre scările de bloc sunt acoperite cu plăci de azbociment, materiale interzise în UE de multă vreme.
Conform reglementărilor legale, până la 1 ianuarie 2007, instituţiile publice trebuia să înlocuiască plăcile de azbociment cu care sunt acoperite. Prinntr-o hotărâre de Guvern din 2003 se stabilea înlocuirea şi interzicerea producţiei acestui tip de material, cu termen de aplicabilitate 1 ianuarie 2004. Termenul final, condiţionat de Uniunea Europeana, era 31 decembrie 2006. Anii au trecut, dar la Curtea de Argeş nimeni nu s-a sinchisit de lege sau de aplicarea ei. Blocurile din oraşul nostru sunt construite înainte de 1990, iar apa s-a infiltrat prin acoperişuri. Cetăţenii au găsit soluţia cea mai ieftină în amenajarea unui capac din plăci de azbociment. „Nu am cerut autorizaţie, că am făcut acoperişul acum 10 ani. Am auzit că e cancerigen, dar alţi bani pentru alte materiale nu avem, şi nici vecinii nu vor să-l stricăm pe ăsta şi să facem altul. Peste tot sunt la fel, aşa că de ce să ne agităm noi”, spune Mircea Popescu.
Praful e foarte periculos
„Ideea e că în timp materialul se macină, iar praful degajat e foarte periculos pentru oameni, de aia a fost interzis”, spune Ionuţ Badea, un antreprenor local. Autorităţile locale cunosc situaţia, dar nu au soluţii, momentan. „Degeaba le spui oamenilor că nu au voie, că nu se întâmplă nimic. Nu au bani. Noi încercăm să găsim soluţii de finanţare, facem acum o strategie de dezvoltare a oraşului şi vrem să găsim o axă de finanţare şi pentru asta”, spun reprezentanţii administraţiei publice locale.