Accident provocat de un şofer băut

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Cicăneşti, a fost trimis în judecată de procurorii argeşeni, după ce a condus un autoturism pe drumurile publice, aflându-se în stare de ebrietate, provocând chiar şi un accident uşor de circulaţie. Cu ceva timp în urmă, Ilie S. conducea o Dacie prin comuna Cicăneşti, deşi consumase înainte câteva pahare de băutură. În timpul plimbării, bărbatul a pierdut controlul volanului şi s-a ciocnit cu o altă Dacie, însă fără să fi accidentat vreo altă persoană. Imediat, la locul accidentului s-au prezentat organele de poliţie, care au sesizat că Ilie S. mirosea puternic cu alcool. Mai mult, poliţiştii l-au testat cu alcooltestul, care a indicat o alcoolemie de 0,54 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Astfel, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Curtea de Argeş pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei. Ilie S. s-a ales cu dosar penal şi va da socoteală în faţa judecătorilor pentru faptul că a condus beat o maşină pe drumurile publice, punând în pericol atât viaţa lui cât şi a altor persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email