Accident cumplit la Zigoneni

Şapte tineri au ajuns în stare gravă la spital, în urma unui cumplit accident de circulaţie petrecut ieri după amiază, la Zigoneni. Din declaraţiile poliţiştilor, totul s-a produs în momentul în care un şoferul unui Volkswagen a virat pe o stradă laterală, fără să se asigure. Chiar în acel moment maşina din spate se angajase în depăşire iar impactul a fost devastator. „Cele două maşini mergeau una în faţa celeilalte şi la un moment dat şoferul din Volkswagen a virat la stânga. În acelaşi timp, maşina din spate a intrat în depăşire. Impactul a fost inevitabil. S-a auzit o bubuitură groaznică, iar maşinile s-au făcut praf”, povestesc martorii. În urma impactului deosebit de violent, cele două maşini s-au transformat în două mormane de fiare contorsionate. Volkswagenul a fost proiectat în şanţ, iar Renault-ul s-a răsturnat cu roţile în sus.

„Am văzut numai sânge în faţa ochilor!”

Pentru cei care s-au aflat în zonă au urmat momente de coşmar. „Am văzut numai sânge în faţa ochilor. Din fiecare maşină se auzeau numai ţipete. Nici măcar nu ştiai cum să îi ajuţi”, au declarat cei care locuiesc în zonă şi care au sărit să acorde o mână de ajutor răniţilor. La faţa locului au sosit trei Ambulanţe şi un echipaj SMURD iar cei şapte tineri aflaţi în cele două maşini au fost transportaţi, pe rând, la Spitalul Municipal. „Toţi erau conştienţi şi prezentau diverse leziuni. Doi dintre ei suferiseră răni mai serioase, iar unul era în stare gravă. Acesta a fost trimis la Spitalul Judeţean, pentru analize amănunţite”, au spus doctorii care le-au acordat primele îngrijiri medicale.
Coincidenţă sumbră, chiar în momentul în care victimele accidentului erau coborâte din Ambulanţe şi transportate la Urgenţă, o femeie internată în spital şi-a recunoscut fiica pe targă. Femeia a fost la un pas să-şi piardă cunoştinţa în momentul în care a realizat că fata ei a fost implicată într-un accident de circulaţie. „Parcă am presimţit că s-a întâmplat ceva rău şi am coborât la Urgenţă. Vreau doar să o văd”, spunea printre lacrimi femeia.

„Nu ştiu ce s-a întâmplat!”

La volanul Renault-ului implicat în accident se afla Dragoş Gabriel Radu, de 18 ani, din municipiu. Tânărul obţinuse permisul de conducere de curând şi plecase cu încă trei colegi, la o plimbare. Aflat în stare de şoc, şoferul nu a putea să îşi explice ce s-a întâmplat. „Nu ştiu. Nu pot să înţeleg. Îmi amintesc ca am intrat în depăşire şi atât. Eu nu am văzut când maşina din faţă a semnalizat că virează”, a spus tânărul. Cât timp a stat în holul spitalului municipal, nu a făcut decât să se intereseze de starea prietenilor săi. „Nu îmi doresc decât să ştiu că sunt bine. Atât”, spunea băiatul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email