Absolventă a Colegiului „Vlaicu Vodă”, admisă prima la Medicină

Este al doilea an când la Facultatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti primul intrat este un absolvent al Colegiului din Curtea de Argeş

Lorena Maria Furnică, absolventă a Colegiului Naţional „Vlaicu Vodă”, a avut prima notă de admitere la Facultatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. O performanţă atinsă şi anul trecut de o absolventă a aceluiaşi Colegiu, Alina Şerbănescu.

Este frumoasă, inteligentă, ambiţioasă, fermă şi foarte optimistă. Fascinată de ştiinţe şi mai ales de oameni, Lorena are încredere în capacitatea ei de-a schimba în bine lumea în care trăieşte. Vă invităm să citiţi mai jos un interviu cu cel mai bun absolvent de liceu din Curtea de Argeş.

„M-am gândit cum aş putea să unesc ceea ce îmi doresc cu ceea ce este util pentru societate şi am ales medicina”

– În drumul spre realizarea profesională, cât de important este pentru un tânăr să ştie ce-şi doreşte?

Mulţi tineri sunt dezorientaţi şi este normal să fie aşa. Avem 18 ani iar societatea se aşteaptă de la noi să ştim ceea ce vrem să facem în fiecare zi şi este cam mult să ceri asta de la un tânăr. Dar trebuie să ne descurcăm. Eu nu mi-am dorit exact asta de mic copil, nu mă jucam de-a doctorul prin casă şi nu puneam diagnostice, dar eram pur si simplu fascinată de ştiinţă, de oameni, şi voiam să ajut. Iar toate astea m-au dus la o singură concluzie. A fost foarte liniştitor când am aflat că pot să realizez asta. 

– Care a fost momentul în care ai ştiut că asta vrei să faci?

Clasa a 10-a a venit ca o simbioză între dorinţa de-a experimenta domeniul ştiinţei şi visul de-a ajuta oamenii. M-am gândit cum aş putea să unesc ceea ce îmi doresc cu ceea ce este util pentru societate şi am ales medicina.

– Ai fost tentată să renunţi şi să alegi ceva mai uşor? Ai avut şi alte opţiuni?

Toată lumea ştie că medicina este un domeniu destul de stufos şi de fiecare dată când spuneam cuiva de dorinţa mea, îmi spunea că o să am mult de muncă. Aş fi vrut să nu spună asta pentru că ştiam şi eu şi mă gândeam că aş fi putut alege ceva care să nu mă solicite atât, dar până la urmă am spus că merită pentru că, pur şi simplu, nu mă vedeam făcând altceva care să mă atragă atât de mult şi îmi plăcea inclusiv ideea asta, imaginea mea cu halat alb, într-un spital, lucrând în folosul ştiinţei şi al omenirii. De fiecare dată când mă gândeam la laboratoarele în care o să lucrez, la cabinetul pe care o să îl am, spuneam că merită orice efort. Probabil că a fost sădită în subconştient o dorinţă de a renunţa şi de a alege calea mai uşoară, dar mă bucur că nu i-am dat glas. Ar fi fost mai simplu să aleg ceva de laborator, pentru că sunt facultăţi la care se intră mult mai uşor, dar eu eram atrasă de cum funcţionează corpul uman, iar despre asta pot să învăţ doar la medicină. La biologie înveţi mai mult despre sisteme, cel vegetal, cel animal, dar medicina este axată pe oameni şi mi se pare fascinant.

– De unde a pornit dorinţa de-a învăţa?

La asta au contribuit atât părinţii, cât şi profesorii. Fără a mă forţa, mi-au insuflat dorinţa de a şti. Şi s-a menţinut, mai ales în domeniul ştiintei.

– Rezultatele tale au fost dintotdeauna foarte bune. A contat ceea ce ştiai sau a contat performanţa?

Cred că ar trebui să meargă împreună. Trebuie să înveţi mai întâi din curiozitatea ta, ăsta este motorul. Vreau să ştiu, deci învăţ. Şi dacă vrei să ştii cât mai mult, automat o să ajungi la performanţă. Ca o premisă şi o concluzie. Performanţa şi dorinţa de cunoaştere nu sunt opuse.

Invidia nu este neapărat promotorul unor lucruri negative”

– Cum te-ai înţeles cu colegii?

Am întâlnit colegi care sunt la fel ca mine şi s-a legat instantaneu prietenia. Dar am întâlnit şi colegi extrovertiţi. Trebuie să ne tolerăm, să ne împăcăm cu ceea ce suntem, pentru că altfel nu putem convieţui.

– N-au fost invidioşi pe rezultatele tale?

M-au felicitat, am fost uniţi, ne-am susţinut. Şi ei au avut rezultate foarte bune, mulţi dintre colegii mei au aspiraţii foarte înalte. Sunt colegi care au intrat la medicină, ca mine, sau la medicină dentară, foarte mulţi au intrat la Politehnică. Mă bucur foarte mult pentru ei, aşa cum şi ei s-au bucurat pentru mine.

A fost concurenţă, dar a fost pozitivă. Invidia nu este neapărat promotorul unor lucruri negative, poate porni şi ceva pozitiv, o concurenţă, un spirit de luptă pentru a fi cel mai bun.

LaColegiul “Vlaicu Vodă” este al doilea an când şefii de promoţie sunt primii la facultatea la care dau. Anul trecut, colega mea Alina a obţinut acelaşi rezultat ca mine la Medicină. Am auzit că avem elevi buni care urmează să dea la Medicină şi nu pot decât să le urez succes, să păstreze tradiţia. Neapărat.

– Cum a fost examenul de admitere la Medicină?

Se ştie că la Medicină este mai greu examenul decât la alte facultăţi, dar comparat cu ceilalţi ani a fost de nivel mediu. N-a fost nici foarte uşor, dar nici foarte greu. Au dat, cum era de aşteptat, foarte multe întrebări de logică, în care trebuia să înţelegi fenomenele respective şi să te gândeşti cum funcţionează. Dacă reuşeai să despici firul în patru, cum se spune, puteai să dai răspunsul.

Am încredere în puterea mea de a schimba ceva şi în caracterul meu de a nu mă lăsa influenţată de lucruri care nu ar trebui să se întâmple

– Domeniul medical este în centrul unor scandaluri îngrozitoare de multă vreme. Nu te-a speriat asta? Ce speri să se schimbe? Şi cum crezi că ai putea tu contribui la o schimbare?

Da, probabil este o problemă de mentalitate, probabil este şi o influenţă politică şi probabil că există şi un sâmbure de adevăr în toate. Aş vrea să le câştigăm încrederea oamenilor. Când se vorbeşte despre medici sau despre sistemul medical oamenii sunt foarte reticenţi, se întreabă: oare o să mă facă bine, oare câţi bani îmi cere, oare o să fiu tratat bine? Sunt foarte multe întrebări care nu ar trebui să îşi aibă locul. Cred că generaţia de viitori şi noi medici trebuie să lucreze să schimbe relaţia asta cu oamenii, trebuie să ne recăpătăm încrederea unii în alţii pentru că numai aşa putem conlucra la o societate mai bună.

– Tot mai mulţi medici pleacă din România în ţări care le oferă posibilitatea să-şi practice meseria în condiţii mult mai bune. Te-ai gândit la această variantă?Totul este să văd că se vrea o schimbare. Sau măcar o intenţie de bine. Şi atunci, cu siguranţă voi rămâne în Români

– Medicina înseamnă viaţă. Ce-i viaţa?

Ce întrebare grea. Nu ar trebui să dau o definiţie din punct de vedere biologic pentru că nu i-ar face cinste noţiunii de viaţă o definiţie în termeni medicali, atât de obiectivă. Pentru mine acum viaţa este totul, este tot ce am trăit vreodată, orice sentiment, orice amintire, orice. Nu este o definiţie exactă, este legată de perspectiva de moment, iar pentru mine acum este ceea ce simt, bucurie, entuziasm si probabil o doză de optimism şi speranţă, pentru că am nevoie de ele.

 

– Mai ai şi alte pasiuni?

Da, sigur. Sunt un om normal, cu multe hobby-uri şi mă bucur că o să încep să le exersez din nou odată ce am terminat cu examenele. Ar fi desenul, filmele, cărţile, am o listă cu multe cărţi pe care abia aştept să le citesc. Sunt o persoana introvertită. Îmi plac ieşirile cu prietenii şi petrecerile, dar nu fac din ele o chestie uzuală, cotidiană.

Aşa este firea mea, îmi plac hobby-urile care ţin de interior, îmi place să fiu singură în habitatul meu.

– Care-s planurile tale de viitor?

În viitorul apropiat plănuiesc săsărbătoresc aceastăreuşităşi să mă bucur de vacanţa care mi-a mai rămas.Planurile de viitor în ansamblu sună a  idealizări, despre schimbat lumea şi mentalităţi. Eu sunt împărţităîntre a trăi momentul şi a mă dezvolta pe viitor. Sunt într-o continuăcăutare.

– Domeniul în care vei profesa implică o mare responsabilitate, de tine vor depinde vieţi omeneşti…

 Când măgândesc că peste 6-7 ani o să vină primul meu pacient şi o să se aştepte săîl fac bine., simt şi entuziasm şi o foarte mare răspundere.E ciudat să te gândeşti căviaţa unui om atârnă de cât de bine îţi faci meseria. Dar fiecare om ar trebui să aibă această responsabilitate, absolut oricine. Responsabilitatea asta este foarte evidentă la medici, dardacă stai să analizezi, fiecare meserie are responsabilitatea asta într-un anumit fel. Şi la voi, la jurnalişti, dacă dezinformezi, ai putea plăticonsecinţele la nivelul societăţiişi până la urmă totul se răsfrânge asupra ta. Sunt atâţia oameni, cercetători,atât de responsabili, încâtşi-au sacrificat viaţa pentru binele altora.

– Tu eşti dispusă să faci un asemenea sacrificiu?

Daca va fi nevoie şi voi simţi că asta este calea, atunci da. Orice pentru medicină.

Oana Dinu

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email