La sfârşitul săptămânii trecute, Fundaţia “Motivation”, în colaborare cu HAND-ROM, a organizat în municipiul nostru un simpozion despre persoanele cu dizabilităţi. Seminarul s-a numit sugestiv „Abilităţi de viaţă independentă pentru persoanele cu dizabilităţi” şi s-a desfăşurat pe parcursul a două zile. „Scopul acestor întâlniri este acela de a-i ajuta şi a-i instrui pe cei cu dizabilităţi dar şi pe membri familiei. Au participat la seminar membri fundaţiei Hand Rom şi cu această ocazie cei care au în familie persoane cu dizabilităţi au fost învăţaţi cum se manevrează un scaun cu rotile, cum se urcă sau se coboară o rampă şi de asemenea, am oferit şi o serie de informaţii medicale”, a declarat Corina Craioveanu, reprezentantul Fundaţiei “Motivation”. Între Fundaţia “Motivations” şi fundaţia Hand- Rom din Curtea de Argeş există o colaborare strânsă. „Fundaţia “Motivation” a venit la Curtea de Argeş pentru a ne sprijini, iar acest seminar face parte dintr-un proiect finanţat şi este benefic tuturor persoanelor de la centrele noastre, persoane cu dizabilităţi“, a ţinut să precizeze Costel Nicolae, directorul Fundaţiei HAND-ROM.