A scăzut numărul abonaţilor cu restanţe la Aquaterm

Societatea Aquaterm oferă argeşenilor care au datorii foarte mari posibilitatea de a le achita eşalonat. Societatea de furnizare a utilităţilor a încheiat contracte pe bază de angajament cu abonaţii datornici, prin intermediul cărora restanţierii achită lunar o anumită sumă, stabilită de comun acord, în funcţie de valoarea debitului. În total au fost încheiate 79 de contracte pe bază de angajament. Până în prezent au fost achitate integral 61 de contracte, iar restul de 18 proprietari continuă să plătească ratele.. „Suma pe care o mai au de achitat cei 18 abonaţi se ridică la valoarea de 22.550 de lei. Cea mai mare parte din aceste datorii a fost acumulată în perioada în care apartamentele respective nu aveau aparate de contorizarea apei reci. Astfel, proprietarii plăteau un număr standard de metri cubi de apă, chiar dacă ei consumau o cantitate reală mult mai mică”, ne-au informat reprezentanţii Aquaterm. De asemenea, Aquatermul mai are de recuperat de la 121 de abonaţi care locuiesc la casele din municipiu suma totală de 11.300 lei, dar şi de la 85 de abonaţi care locuiesc la bloc suma de 2.500 de lei. „Aveam mai mulţi restanţieri, dar o parte şi au achitat datoriile în ultima perioadă. Sperăm ca şi ceilalţi să îşi achite restanţele pentru că şi noi la rândul nostru avem plăţi de făcut”, au spus reprezentanţii Aquaterm.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email