Vă informam în ultimul număr al ziarului nostru despre faptul că la concursul organizat pentru funcţia de manager al Spitalului Municipal au fost respinşi ambii candidaţi, dr. Ionela Dăneţ, managerul actual, şi economistul Marius Bălan.
În urma analizei și verificării dosarelor de înscriere ale candidaților, Comisia de concurs a hotărât că Marius Bălan nu a depus „trei declaraţii separate” şi nu a respectat nici prevederea conform căreia proiectul de management trebuie să aibă 15 – 20 de pagini.
Dr. Ionela Dăneţ a fost respinsă pentru că nu a respectat o prevedere a regulamentului, conform căreia „proiectul de management trebuie să conțină 15-20 de pagini cu caractere Times New Roman, mărimea 12, spațiere la un rând”.
„Comisia a picat testul de responsabilitate şi de profesionalism”
Marius Bălan spune că acea comisie de concurs „ a picat testul de responsabilitate şi de profesionalism” şi a depus contestaţie, ca şi dr. Dăneţ, de altfel. Deşi contestaţiile ar fi trebuit rezolvate luni, un membru al comisiei nu a venit şi s-a amânat discutarea acestora până miercuri.
„În urma verificării dosarelor de înscriere și contestațiile candidaților, Comisia de soluționare a Contestațiilor hotărăște (…) următoarele: Candidatul Bălan Marius este declarat RESPINS, pentru următoarele motive: nerespectarea art. 12, lit. l, m, n din OMS nr. 1520/2016 și Regulament nerespectarea art. 15 pct. 2 din OMS nr. 1520/2016 și Regulament. Candidatul Dăneţ Ionela este declarat RESPINS, pentru următorul motiv: nerespectarea art. 15 pct. 2 din OMS nr. 1520/2016 și Regulament”, potrivit procesului verbal încheiat de Comisie.
„Lucrarea trebuia să aibă între 15 şi 20 de pagini, cu anexe cu tot, scrisă cu Times New Roman, corp 12, spaţiere la două rânduri. Dna. Dăneţ a scris cu corp 14 şi a depăşit numărul de pagini prevăzut. Acestea au fost cele două prevederi ale Ordinului Ministerului Sănătăţii şi a Regulamentului. Dl. Bălan trebuie să facă trei declaraţii distincte, şi nu le-a făcut, şi a depăşit şi el numărul de pagini. Concursul se reia”, ne-a spus Emelian Oreviceanu, preşedintele Comisiei de soluţionare a Contestaţiilor.