A început sezonul virozelor respiratorii

Variaţiile de temperatură din ultimele zile au determinat tot mai mulţi argeşeni să ia cu asalt farmaciile sau cabinetele medicale, acuzând viroze respiratorii. Cei mai afectaţi de zilele răcoroase au fost bătrânii şi copiii. “Vremea schimbătoare este principala cauză a apariţiei virozelor respiratori. Întrucât virusul se transmite pe calea aerului, cei mai expuşi la probleme respiratorii sunt cei care stau în colectivitate şi aici este vorba despre cei care folosesc transportul în comun, despre şcoli sau grădiniţe”, spun medicii de familie. Dacă în cazul adulţilor răcelile sunt uşor de învins, în cazul copiilor problemele se pot complica. Orice viroză netratată poate avea la copilul mic o evoluţie foarte rapidă, care poate să ducă la complicaţii ce îi pot pune viaţa în pericol, de aceea este important ca părinţii să îşi ducă micuţii la doctor în timp util. “Primele semne sunt lipsa poftei de mâncare, faptul că cel mic nu se mai joacă, nu mai este în apele lui, are dureri oculare şi nasul începe să curgă. În cazul în care apare şi febra, copilul trebuie să fie adus la un consult medical”, explică medicii pediatri. Mulţi argeşeni preferă să îşi trateze răceala fără a consulta medicul, doar cu medicamente tradiţionale luate din farmacii, acestea însă acţionează doar într-o fază incipientă a bolii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email