A început sezonul murăturilor

Agitaţie mare în pieţele municipiului. Zeci de gospodine aleargă de la o tarabă la cealaltă pentru a-şi face provizii pentru iarnă. Vinete, gogoşari, castraveciori, gogonele sunt doar câteva din legumele care vor umple cămările în această iarnă. Gospodinele caută cele mai mici preţuri  şi se tocmesc pentru fiecare kilogram de legume cumpărat. Faţă de anii trecuţi, comercianţii spun că vânzările sunt mai mici. Dacă acum câţiva ani de zile oamenii veneau cu sacul în Piaţa Centrală din municipiul nostru şi alegeau cele mai frumoase legume pentru murăturile de iarnă, acum argeşenii preferă să cumpere doar câteva kilograme pentru că, spun ei, „este criză. „Se vede că lumea nu mai are bani. Vin oamenii, se uită, întreabă de preţ şi mulţi pleacă mai departe. Nu pot să spun că nu vindem nimic, merge treaba atât cât să ne descurcăm şi noi. Înainte veneau oamenii cu sacii, iar acum mai cumpără doar câteva kilograme”, spun un comerciant în timp ce şterge cu o cârpă gogoşarii de pe tarabă.

„Nu îmi permit să cumpăr nimic pentru că nu am bani”

Majoritatea negustorilor aduc legumele direct de la producători şi încearcă astfel să „scoată” un profit frumuşel în această perioadă. „Eu aduc ardeiul de la Ploieşti. Îl cumpăr de acolo şi îl vând şi eu aici. Să nu credeţi că scot mare lucru, pentru că mă costă şi pe mine destul de mult transportul. Încercăm şi noi să ne descurcăm cum putem. În fiecare sezon facem aşa”, spune un alt comerciant. Foarte pricepute la gătit, gospodinele au venit cu liste făcute de acasă şi cumpără exact ceea ce au de cumpărat, economisind şi nişte bani. „Am venit la cumpărături să mă pregătesc şi eu de iarnă aşa cum trebuie. Am văzut că peste tot sunt aceleaşi preţuri. Vreau să bag şi eu câteva kilograme de gogoşari, castraveţi şi nişte murături asortate. Preţurile sunt la anumite legume mai mari decât anul trecut, dar trebuie să cumpărăm că aşa este tradiţia”, spune Adina Oprea, din municipiu. Alte gospodine vin doar să vadă preţurile. Şi asta pentru că în primul rând aşteaptă salariul, şi apoi se gândesc ce vor pune în cămară pentru iarnă. „Nu îmi permit să cumpăr nimic pentru că nu am bani. Am cheltuit foarte mult cu copilul pentru şcoală. Am venit doar să văd preţurile. Aştept acum să primesc salariul şi apoi voi vedea cum mă voi descurca şi ce voi pune peste iarnă“, a spus o altă gospodină.

Ce preţuri au legumele în piaţă

În Piaţa Centrală din municipiu legumele au următoarele preţuri: gogoşari – 3,5 – 4 lei, gogonele – 3 lei, varză albă – 1,5 lei, varză roşie – 2,5 lei, conopidă – 4 lei, ardei capia – 3 – 3,5 lei, vinete – 1,5 lei. Ca de obicei, din cămara argeşenilor nu va lipsi în această iarnă zacusca. Gospodinele se întrec în reţete care mai de care mai sofisticate pentru a prepara cea mai bună zacuscă.

Cea mai tare reţetă de zacuscă

„Imediat o să pun zacusca. Acum mă ocup de castraveţi şi gogoşari. Pun şi pentru mine şi pentru copii, că ei nu prea mai au timp. Toată ziua aleargă la serviciu”, spune Doina Iorga, care are şi o reţetă proprie de zacuscă pe care o respectă întocmai. „La zacuscă pun 5 kg de vinete, 3 kg de gogoşari, 1 kg de ceapă, o jumătate de ulei şi o jumătate de bulion. Pun ceapa separat dată prin maşina de tocat, le adun când sunt gata, pun jumătate de bulion, uleiul e folosit la ceapă şi la gogoşari şi mai adaug foi de dafin, piper şi sare. E foarte bună”, ne explică femeia.  Pentru argeşencele care nu mai au timp pentru pregătirea conservelor cu murături, pentru iarna care urmează, comercianţii au venit cu soluţia salvatoare. Aceştia vând murăturile deja puse în borcane. „Mai sunt doamne care nu mai au timp să pună murături pentru că lucrează toată ziua. Eu când pun pentru mine murăturile fac şi câteva borcane în plus pe care le  vând la piaţă. Oamenii care au cumpărat în anii trecuţi au fost mulţumiţi. Le-au plăcut foarte mult. Am şi eu reţete vechi de la părinţii şi bunicii mei. Noi păstrăm tradiţia. Nu ştiu tinerii ce or face că văd că nu îi mai interesează”, spune o bătrână, care vinde în piaţă murături gata făcute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email