Adunarea Generală a Acţionarilor SC Electroargeş SA a hotărât, la sfârşitul lunii aprilie, acordarea de dividende – 0,06 lei brut per acţiune, sumă din care se va reţine la sursă impozitul aferent. Plata dividendelor se face în perioada 19 mai – 30 octombrie 2015. Capitalul social subscris şi vărsat la 31.03.2015 este de 8.085.027 lei, reprezentând 80.850.271 acţiuni cu valoare nominală de 0,10 lei/acţiune. Acţionarii Electroargeş sunt SC BRAN OIL SA, cu 24.000.000 de acţiuni în valoare de 2.400.000,00 de lei, ceea ce reprezintă 29,6845%, persoane juridice care au 30.617.789 de acţiuni în valoare de 3.061.778,90 lei, reprezentând 37,8697 % şi persoane fizice care au 26.232.482 de acţiuni în valoare de 2.623.248.20 lei, ceea ce reprezintă 32,4458 %.