A furat o rabă pentru a ajunge acasă

Un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Sălătrucu, este cercetat în stare de libertate pentru că a furat o rabă, din Curtea de Argeş. Mai mult decât atât, bărbatul a condus autocamionul până în comuna Sălătrucu, deşi el nu poseda permis
de conducere.
Marius Stelian P. a fost identificat de către poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Curtea de Argeş, ca fiind autorul unui furt comis în noaptea de 5 spre 6 mai 2009. Bărbatul, recidivist, şi-a petrecut ziua în municipiu, iar spre seară urma să se întoarcă acasă. Se pare că, neavând cu ce să ajungă la domiciliu din comuna Sălătrucu, bărbatul s-a gândit să fure o rabă, proprietatea unei societăţi comerciale. Bărbatul a pornit camionul cu un rând de chei găsit în cabină şi a condus până în localitatea unde locuia. Ca să nu atragă atenţia sătenilor, Marius Stelian P. a abandonat raba pe un drum forestier din comună şi a plecat liniştit acasă. A doua zi patronul societăţii păgubite a sesizat poliţia cu privire la dispariţia misterioasă a autocamionului său. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că Marius Stelian P. este autorul furtului. Din verificări s-a mai stabilit că acesta nu poseda permis de conducere. Raba abandonată a fost recuperată şi restituită părţii vătămate. Cercetările sunt continuate de poliţişti, cu autorul în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email